Organizaţia Amnesty International, care a acuzat Kremlinul de încălcarea drepturilor omului prin campania sa de bombardamente în Siria, a fost evacuată din sediul său din Moscova, miercuri. Primăria oraşului Moscova, de la care Amnesty a închiriat sediul din capitala rusă, a argumentat că organizaţia nu a plătit chiria la zi, însă Amnesty afirmă că deţine documente care dovedesc că toate plăţile au fost efectuate. Personalul de la sediul din Moscova a declarat pentru agenţia Reuters că atunci când au ajuns la birou au descoperit că încuietorile au fost schimbate, sigilii oficiale au fost amplasate peste uşi şi curentul electric a fost întrerupt. Directorul pentru Europa al Amnesty International, John Dalhuisen, a declarat că evacuările ar putea face parte din acţiuni oficiale de reprimare a grupurilor societăţii civile care critică Kremlinul, însă a subliniat că ar putea exista şi alte explicaţii. Într-un comunicat remis agenţiei Reuters, departamentul pentru imobiliare al Primăriei Moscovei a precizat că a trimis avertizări scrise organizaţiei Amnesty International privind restanţele datorate şi că închiderea sediului survine în temeiul încălcării acordului de închiriere. John Dalhuisen a răspuns că aceste afirmaţii „bizare” sunt false şi că Amnesty deţine documente ce demonstrează plata chiriei, inclusiv pentru luna octombrie.
REUTERS – 2 noiembrie