Ministrul muncii, Dragoş Pîslaru, avertizează că majorările salariale ar putea afecta economia ţării. El spune că prin ordonanţa 20 s-au prevăzut deja majorări salariale în medie cu 15% pentru angajaţii din sistemul sanitar şi învăţământ, la care s-ar adăuga alţi 15%. Dragoş Pîslaru îşi exprimă, pe de altă parte, îngrijorarea cu privire la apariţia unui al doilea val de astfel de amendamente, care ar spori şi mai mult deficitul bugetar. Din punctul său de vedere, aceste creşteri salariale ar trebui să se facă etapizat până în anul 2021.
Dragoş Pîslaru: În orice ţară normală suma de masă salarială pentru personal nu trebuie să depăşească un anumit procent din buget, pentru că în momentul în care investeşte în salarii şi nu investeşti în infrastructură, când ignori practic orice avertisment trebuie să-ţi asumi suspiciunea, şi de data asta, cred eu, întemeiată, când este vorba de pomană electorală. Nu este vorba că nu am fi de acord să ajungem în 2021 la o creştere decentă. Planul pe care l-am pus pe masă încă din vară a fost 30% în medie creşterea întregii mase salariale din sectorul public până în 2021.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 noiembrie