Cavaleria, una dintre cele mai vechi arme existente în panoplia armelor şi specializărilor, a deţinut un rol important în desfăşurarea luptelor din timpul Primului Război Mondial. Fiind o armă al cărui principal rol era acela al mobilităţii şi rapidităţii, cavaleria şi-a păstrat atât misiunile ei specifice de luptă călare, cât şi un rol ce înainte de război fusese mai puţin studiat – şi anume lupta pedestră. Acest rol, deşi cu un secol în urmă, era propriu unor anumite specializări ale cavaleriei, în timpul la care facem acum referire, tinde să se generalizeze, transformând cavaleristul într-un infanterist ce ajunge la locul luptei călare iar apoi luptă pe jos, folosind mai mult armamentul de foc în detrimentul celui alb.
Din punct de vedere al organizării, cavaleria română se împărţea în regimente de roşiori, regimente de călăraşi şi un regiment de escortă. Această organizare venea în urma legiuirilor militare date în 1868 şi 1872, în care era creată o cavalerie permanentă, formată din regimentele de roşiori şi escadroanele de jandarmi călări, ce mai târziu vor forma Regimentul de Escortă, unitate cu scop de pază şi escortare a persoanei regelui, şi o cavalerie teritorială formată din regimentele de călăraşi, ale căror escadroane (unitate tactică echivalată cu compania) erau o parte permanente şi o parte efectuau serviciul „cu schimbul”. Acest serviciu presupunea faptul că militarii recrutaţi efectuau serviciul prin rotaţie, fiind lăsaţi, în restul timpului, la vetrele lor.
Rosiori in Ungaria (1919)
În ceea ce priveşte uniforma, aceasta păstrează modelul general al ţinutelor devenite uniforme pentru toată armata. Culoarea generală este tot gri-verzui-albăstrui, iar capela cu clape şi ciocuri, vestonul şi mantaua sunt la fel ca la infanterie. Cifra regimentară era purtată la coifură şi epoleţi. Pantalonii, pe de altă parte, sunt diferiţi. Începând din 1912, aceştia erau de culoare gri-negru, iar din 1916, de aceeaşi culoare cu vestonul. Din acest motiv, în timpul războiului au fost purtate ambele modele. Aliura generală era de pantalon pană purtat cu cizme de piele neagră, cu pinteni şi rozetă pe carâmb, în partea frontală superioară. Totodată, în decursul războiului, s-au mai folosit şi bocanci înalţi cu carâmb până sub genunchi sau cu jambiere de aceleaşi dimensiuni.
Pentru cavalerie, problema culorii de armă, prezentă la petliţe şi paspoale, este una ce necesită o discuţie un pic mai dezvoltată. După cum spuneam şi mai sus, avem de-a face cu trei categorii de unităţi. Roşiorii, la momentul 1871 când se înfiinţează al doilea regiment, aveau culori diferite la flama căciulii sau petliţe. La intrarea în Primul Război Mondial avem 11 regimente de roşiori, fiecare cu culoarea distinctivă, culoare ce se regăseşte pe petliţele şi paspoalele fiecărui regiment. Acestea erau: galben pentru Regimentul 1, alb – Reg. 2, verde – Reg. 3, albastru deschis – Reg. 4, verde deschis – Reg. 5, albastru închis – Reg. 6, maro – Reg. 7, mov – Reg. 8, roz – Reg. 9, gri – Reg. 10, bordo-cărămiziu – Reg. 11.
Călăraşii purtau aceeaşi uniformă dar culoarea distinctivă era roşul, iar petliţa era roşie cu paspol (mărginire) negru. Regimentul de Escortă purta culoarea distinctivă negrul. În plus acesta avea în dotare coif cu ţui din metal alb cu elemente din alamă galbenă şi eghileţi galbeni.
carabina Mannlicher md. 1893
În ceea ce priveşte echipamentul şi armamentul, cavaleriştii purtau centura cu cartuşiere, dar nu purtau baionetă, ci sabie, iar arma era carabina Mannlicher md. 1893. În plus, linia I a regimentului de roşiori purta şi lănci în vârful cărora se găseau flamuri, adică steguleţe tăiate în unghi la capătul liber. Acestea, pentru roşiori, aveau în jumătatea superioară, culoarea distinctivă a regimentului iar în partea inferioară, culoarea roşu.
