Secretarul general adjunct NATO, Rose Gottemoeller, se va întâlni luni la Bucureşti cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu miniştrii de externe, Lazăr Comănescu şi al apărării, Mihnea Motoc. Marţi, ea se va întâlni cu înalţi reprezentanţi din nouă state aliate, potrivit unui comunicat al Alianţei. Rose Gottemoeller este prima femeie care ocupă funcţia de secretar general adjunct al NATO. Anterior, ea a ocupat funcţia de responsabil cu Controlul Armelor şi Securitatea Internaţională în Departamentul american de Stat. Până sâmbăta viitoare, un amplu exerciţiu militar româno-american are loc în poligonul Capul Midia, din judeţul Constanţa, marţi fiind programată Ziua Distinşilor Vizitatori./aboboc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie