La 12 noiembrie Sting va cânta la Paris, unde va organiza un concert în exclusivitate pentru redeschiderea sălii de concerte Bataclan.
Artistul va fi acompaniat de trei instrumentişti: Dominic Miller (chitară), Vinnie Colauita (tobe) şi Rufus Miller (chitară) şi va interpreta cântece de pe noul său album „57th & 9t”. Marele cântăreţ a declarat că „în concertul de redeschidere a Sălii Bataclan, avem două sarcini importante: prima, să onorăm amintirea celor care şi-au pierdut viaţa în atacul de anul trecut şi în al doilea rând să serbăm viaţa şi muzica pe care o reprezintă aceasta sală. Astfel sperăm că vom cinsti memoria precum şi spiritul celor care nu mai sunt. Nu-i vom uita.” Toate încasările din vânzările biletelor la concert vor fi donate asociaţiilor „Life For Paris” şi „13 Novembre: Fraternité Verité”. /cstoica/menescu
(http://www.sting.com)