24 de răniţi în accidentul de sâmbătă, de pe Autostrada A2 rămân internaţi în spital

24 de răniţi în accidentul de sâmbătă, de pe Autostrada A2 rămân internaţi în spital, unul dintre ei în stare gravă, a anunţat Ministerul Sănătăţii. Medicii urmează să dea astăzi noi date despre situaţia lor, în timp ce anchetatorii încearcă să stabilească cine se face vinovat de cel mai grav accident rutier produs vreodată în România. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, iar astăzi începe expertiza tehnică a maşinilor. Cătălina Creţu urmăreşte subiectul:

Primele date ale anchetei încep să se contureze. După ce au audiat peste 20 de martori, poliţiştii au aflat că prima maşină lovită circula pe banda a doua cu jumătate din viteza minimă obligatorie. Şoferul a declarat că a încetinit până la 30 de km pe oră pentru că nu mai vedea nimic din cauza ceţii, iar panourile de avertizare recomandau reducerea vitezei. De asemenea, surse din anchetă spun că ultima maşină care a intrat în carambol a rămas cu kilometrajul blocat la viteza de 118 km pe oră. De altfel, mai mulţi şoferi implicaţi în accident au rămas fără permisele de conducere pentru că nu ar fi mers prudent şi ar fi stat prea aproape de maşinile din faţa lor. Testele făcute au arătat însă că nimeni nu consumase băuturi alcoolice. Procurorii au deschis un dosar penal pentru omor din culpă şi vătămare corporală, iar începând de astăzi vor fi făcute evaluări tehnice ale maşinilor, pentru ca după aceea să le fie restituite proprietarilor. Autorităţile au anunţat că 24 de persoane mai sunt internate în spitale la Bucureşti şi Călăraşi, una în stare gravă. Patru oameni au murit şi alţi peste 50 au fost răniţi în accidentul de sâmbătă de pe autostrada A2./ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie