Comunicat – Scriitorul anului – Mircea Mihăieş

Are peste 20 de volume publicate la cele mai mari edituri din România, sute de studii și articole în prestigioase reviste românești și străine. A obținut pe tot parcursul carierei sale cam tot atâtea importante premii literare. Este profesor al Universității de Vest, unde predă – la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie – cursuri de literatură engleză și americană. Iar recent, la începutul lunii noiembrie, a fost desemnat de un juriu al Uniunii Scriitorilor din România drept „Scriitorul anului 2016” pentru un volum impresionant prin anvergură, Ulysses 732. Romanul unui roman, apărut la editura Polirom. MIRCEA MIHĂIEŞ.

Într-o epocă în care tema probității intelectuale e mai actuală ca oricând, o carte precum Ulysses 732 trece cu strălucire examenul inteligenței novatoare, al seriozității asidue și, deopotrivă, al creativității. Cele 1016 pagini și sutele de intrări din redutabilul aparat bibliografic fac astfel din textul lui Mircea Mihăieș un moment de referință în critica literară românească și în cercetarea academică umanistă. Operă a unui specialist de marcă, volumul dedicat romanului lui James Joyce se adresează însă nu doar experţilor, ci şi unui public larg şi în primul rând tinerilor studioşi. Iar pentru comunitatea ştiinţifică a Universităţii de Vest din Timişoara, laurii care îl încununează acum pe Mircea Mihăieş sunt încă un atestat al excelenţei, probate de atâtea ori în ultimii ani.

„Cartea de față e fiziologia (adică studiul vieții) unui roman de 732 de pagini, publicat în 1922, care n-a murit deloc – deși romanele mor câte puțin – și nu va muri niciodată”: este fraza de început a cărții lui Mircea Mihăieș despre romanul Ulysses al lui James Joyce, carte pe care nu mă sfiesc s-o numesc monumentală, cu un cuvânt potrivit și romanului lui Joyce, și nu numai datorită celor peste 1000 de pagini câte numără, dar și valorii și însemnătății ei literare”. Sunt cuvintele celui mai important critic literar român contemporan, Nicolae Manolescu, în prima dintre cronicile care au întâmpinat cartea lui Mircea Mihăieş. Ce s-ar mai putea adăuga?

Florin Jurca
Ofiţer de presă
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
Universitatea de Vest din Timişoara
Tel: 0745.866.908; Email: florin.jurca@e-uvt.ro