Evenimentul caritabil #3010 Festival, organizat în beneficiul victimelor din clubul Colectiv, a adus donații în valoare de 56.530 de lei. Suma, obținută prin vânzarea biletelor, va fi utilizată pentru decontarea tratamentelor medicale necesare răniților.
„Au fost momente dificile, clipe în care durerea amintirii morții copiilor noștri se împletea cu bucuria cunoașterii atâtor oameni solidari cu noi, foști prieteni ai celor ce nu mai sunt sau efectiv străini care au vrut să ne îmbrățișeze. Și au făcut-o, au făcut asta în cel mai frumos mod posibil, fiind lângă noi, niște oameni parcă fără de noroc, dar nu lipsiți de speranță. Iar asta pentru că cei care se alătură nouă ne dau putere să continuăm. Artiștii, sponsorii, partenerii, toți cei care au creat emoție – lor le mulțumim. Poate că dacă ne implicăm cu toții, însănătoșim sistemul acesta bolnav al spitalelor din România, poate că ajutăm ca muzica să se cânte fără tragedii. Despre asta a fost și sperăm că va fi #3010 Festival, despre moarte și apoi viață”, a declarat Eugen Iancu, membru fondator al Asociației Colectiv GTG 3010.
Fondurile strânse vor fi alocate pentru acoperirea cheltuielilor aferente tratamentelor medicale de care au nevoie răniții din Colectiv. Procedural, Asociația acționează fie prin decontarea facturilor medicale, fie prin plata serviciilor specifice, direct către unitatea spitalicească. Informațiile privind modalitățile în care Asociația se angajează să finanțeze tratamentele și intervențiile medicale se regăsesc pe site-ul oficial, la rubrica Utile. În prezent, aproximativ 100 dintre răniții din Colectiv au nevoie de tratamente și intervenții medicale.
Evenimentul, care a avut loc în perioada 28-30 octombrie, a fost susținut prin participarea pro-bono a mai multor trupe rock românești: Nexus, Florin Chilian, Compact, Talisman, Costi Cămărașan Band, 7 Semne, Hatemode, Bulletproof, W3 4R3 NUM83R5, Metrock, Truda, Kempes, Fallen, Gray Matters, Coma, Anton, Krypton Unplugged, Awake, Altar, Trooper, Statuar, precum și a prezentatorului, Petre Magdin.