Israelul a respins oficial, luni, invitaţia Franţei de a lua parte la conferinţa pentru pace în Orientul Mijlociu, programată la Paris, la sfârşitul acestui an, afirmând că reprezintă o distragere de la obiectivul negocerilor directe cu palestinienii. La o întâlnire cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi cu consilierul interimar pe probleme de securitate naţională, la Ierusalim, emisarul francez Pierre Vimont a fost informat că Israelul nu doreşte să participe la eforturile de revitalizare a convorbirilor pentru pace, care au eşuat în 2014. Biroul premierului israelian a precizat, într-un comunicat, că emisarul francez a fost informat „în mod clar şi fără echivoc, poziţia Israelului în ceea ce priveşte promovarea procesului de pace şi încheierea unui acord va fi exprimată numai prin negocieri directe între Israel şi Autoritatea Palestiniană”. Emisarul Pierre Vimont nu a comentat reacţia Israelului, însă Ministerul francez de Externe a anunţat că intenţionează să organizeze oricum conferinţa, înainte de sfârşitul anului 2016. Palestinienii au comunicat că vor participa la conferinţa de la Paris, dacă aceasta va avea loc.mbrotacel/atataru
REUTERS – 7 noiembrie