Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunţat noi aranjamente privind vizele de călătorie şi paşapoartele oamenilor de afaceri din India. Adresându-se liderilor mediului de afaceri din New Delhi, premierul britanic a declarat că este vitală adâncirea relaţiilor comerciale cu India înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană. Potrivit noilor măsuri, India va selecta un grup de indieni bogaţi care vor primi asistenţă personalizată pentru a trece prin serviciul britanic de vize şi imigraţie. Anunţul făcut de premierul May nu a atins toate cerinţele Indiei, care doreşte ca Marea Britanie să ridice actualele restricţii privind imigraţia pentru lucrătorii şi studenţii indieni./mbaciu/ilapadat
BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 noiembrie