SRR a prezentat partidelor parlamentare oferta editorială de reflectare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare

Societatea Română de Radiodifuziune a prezentat, astăzi, partidelor parlamentare, oferta editorială de reflectare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Potrivit statutului său de serviciu public de interes naţional, a cărui autonomie este garantată prin Constituţie, SRR va transmite programe speciale rezervate alegerilor pentru viitorul legislativ. Pe durata campaniei vor fi difuzate buletine de ştiri electorale, emisiuni de promovare a candidaţilor şi emisiuni de dezbatere electorală la posturile: Radio România Actualităţi, Reţeaua Studiourilor Regionale, Radio România Antena Satelor şi Radio România Internaţional. Reflectarea campania electorale, la SRR, va începe pe data de 11 noiembrie şi se va încheia pe 9 decembrie, la ora 7:00./mpetre/atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie