Comisia Electorală Centrală din Bulgaria urmează să anunţe rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale

După numărarea a 99,96 % din voturi, prezenţa la urne la alegerile prezidenţiale din Bulgaria a fost de 54,88%, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Electorale Centrale, Aleksandăr Andreev. „Candidaţii pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte al ţării Rumen Radev, respectiv Iliana Iotova, au câştigat 25,44% din voturi. Ceilalţi doi candidaţi pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al Bulgariei – Ţeţka Ţaceva şi Plamen Manuşev – au câştigat 21,94% din voturi. La referendumul naţional, organizat în aceeaşi zi, s-au prezentat la urne 3.481.909 persoane sau 50,53% din alegători, fiind nevoie de încă 37.000 de voturi pentru o decizie cu caracter obligatoriu”, a precizat Andreev. Duminică va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din Bulgaria./ddaniela/denisse

(www.focus-news.net – 8 noiembrie)