Liderii din Transnistria se declară împotriva retragerii trupelor ruse din stânga Nistrului

Liderii din Transnistria se declară împotriva retragerii trupelor ruse din stânga Nistrului, după ce Ucraina s-a declarat dispusă să acorde un „coridor verde” pentru evacuarea Grupului Operaţional de Trupe Ruse care se află ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. De la Radio Chişinău, transmite Natalia Zaharescu.

Reporter: Potrivir lui Evgheni Şevciuk, citat de agenţia oficială transnistreană, trupele ruse din stânga Nistrului ar reprezenta o garanţie a păcii şi stabilităţii în Transnistria. El a adăugat că, atât timp cât conflictul transnistrean nu a fost reglementat politic, nu are rost să fie retras grupul de trupe ruse, întrucât acest lucru va acutiza situaţia şi ar putea duce la reluarea vărsărilor de sânge. Şi vicepremierul rus, Dimitri Rogozin, s-a arătat nedumerit într-o postare pe contul său de Twitter de faptul că nici Chişinăul, nici Kievul, atunci când au pus problema retragerii trupelor din Transnistria, nu s-au consultat nici cu Moscova, nici cu Tiraspolul.

Ministrul apărării al Republicii Moldova, Anatol Şalaru, a declarat anterior pentru Radio Chişinău că a ajuns la o înţelege în privinţa unui „coridor verde” pentru retragerea Armatei ruse din Republica Moldova, în cadrul unei întâlniri cu omologul său ucrainean Stepan Poltorak. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău a acuzat Rusia de standarde duble şi de sfidarea grosolană a unui stat suveran, în legătură cu o serie de acţiuni ale militarilor ruşi dislocaţi ilegal pe teritoriul Republicii Moldova./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie