Cică în limba engleză se numesc „rolls”. Eu le spun „melcișori”, sună mult mai frumos:) Se prepară atât de simplu că nici nu se poate numi rețetă ceea ce voi înșirui mai jos. Se potrivesc perfect ca aperitiv la petreceri!
Se întinde o foaie de aluat fraged pe care punem vreo patru felii mai mari de șuncă și aproximativ șase felii de cașcaval (Hochland e foarte practic)-sau putem pune cașcaval ras. Se rulează foaia de aluat și apoi se taie felii transversal. Feliile, adică melcisorii cu umplutura de șuncă și cașcaval, se ung cu pensula cu gălbenuș de ou și se dau la cuptor într-o tavă tapetată cu hârtie de copt până se rumenesc bine. Se servesc calde.
Daniela Sîrbu