Calendarul evenimentelor, 9 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 15:00 – primirea ministrului de externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif – la Palatul Cotroceni
  • ora 18:00 – participare la dezbaterea „Politica: De la teorie la practică” – un dialog deschis cu studenţii la Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”

– Senat

* ora 10:00 – lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – şedinţa Biroului permanent – la sala Barbu Catargiu, nivel P1

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • Comisia pentru regulament – la sala de şedinţe a comisiei, cam. 5071, etaj 5

– Guvern

* Şedință de guvern – ora 10:00, la Palatul Victoria

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 18:15 – întâlnire cu ministrul de externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif
  • întâlniri de lucru cu miniștri

– Ministere

* Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) organizează Forumul de afaceri multisectorial România –Republica Islamică Iran – ora 10:00, la sediul CCIR Business Center, intrarea (E), Tronson III, Bd. Octavian Goga nr. 2 (intrarea dinspre Splaiul Unirii), Amfiteatrul „Al. I. Cuza”, etaj 4. Evenimentul are loc în contextul vizitei la București a ministrului afacerilor externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif

* Întrevederea ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu ministrul afacerilor externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif – la sediul MAE

* Ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Islamice Iran privind consultări politice – ora 10:00, la sediul MAE, sala „Grigore Gafencu”

* Ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Republicii Islamice Iran cu privire la eliminarea obligativităţii vizelor pentru titularii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu – ora 10:00, la sediul MAE, sala „Grigore Gafencu”

* Declaraţii comune de presă susţinute de ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, şi ministrul afacerilor externe al Republicii Islamice Iran, Mohammad Javad Zarif – ora 10:00, la sediul MAE, sala „Grigore Gafencu”

* Gala de încheiere a campaniei „#PedalămPentruInvictus2017”, care sprijină participarea delegaţiei militarilor români răniţi în Afganistan şi Irak la Jocurile Mondiale Paralimpice, Invictus Games 2017 (Canada), eveniment organizat de Asociaţia Povestaşii, la care urmează să participe ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, şi şeful Statului Major General, gen. Nicolae Ciucă – ora 19:00, la Cercul Militar Naţional, Sala de Marmură

– Partide

* Bacău: Conferinţă de presă susţinută de copreşedinţii ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin – ora 13:00

* Timişoara: Conferinţă de presa susţinută de preşedintele PNL, Alina Gorghiu – ora 12:00, urmată de conferinţa de presă susţinută de liderul PNL Timiş, Nicolae Robu – ora 13:30

* Conferinţe de presă organizate de:

  • Arad: USR Arad – ora 12:00
  • Craiova: PNL Dolj – ora 15:00, urmată de lansarea candidaţilor PNL Dolj la alegerile parlamentare – ora 16:00, la Casa de Cultură a Studenţilor
  • Galaţi: Alianţa Noastră România Galaţi – ora 13:00
  • Timişoara: PNL Timiş – ora 13:30
  • Tulcea: PMP Tulcea – ora 15:00

– Juridic

* Conferinţa cu tema „10 ani de la intrarea în vigoare a Protocolului Opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse cu cruzime, inumane sau degradante în locurile de detenţie. Activitatea Domeniului privind prevenirea torturii în locurile de detenţie în primii ani de exercitare a mandatului MNP”, organizată de Instituţia Avocatul Poporului – ora 10:00, la Palatului Parlamentului, Sala Drepturilor Omului

* Piteşti: Termen în dosarul în care procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a acţionat în instanţă postul de televiziune Antena 3, la Curtea de Apel Piteşti

– Organizaţii

* Dezbatere pe tema alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, organizată de Fundaţia Europeană Titulescu – ora 16:00, la Casa Titulescu, Şos. Kiseleff nr. 47

* Braşov: Conferinţă de presă organizată de Asociaţia „15 Noiembrie 1987” – ora 12:00

– Economic

* BusinessMark organizează evenimentul „Automotive Market Forum” – ora 9:00, la Hotel J.W. Marriott

* Conferinţa şi expoziţia „Romania Oil & Gas”, o dezbatere a soluţiilor tehnice ştiinţifice şi durabile avansate pentru sectorul energetic – ora 9:00, la Ramada Parc Hotel (9 – 10 nov.)

* „Beauty of Entrepreneurship 2016”, prima conferinţă internaţională despre antreprenoriat, organizată la iniţiativa Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor din România – ora 10:00, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Amfiteatrul Aula Magna

* Conferință de presă organizată de Fundația „Hospice Casa  Speranței”  despre „facilitatea fiscală 20%”, pe baza cifrelor oferite în exclusivitate de ANAF, și despre cum pot societățile comerciale să investească în sectorul nonprofit, fără niciun cost – ora 10:00, la sediul Ernst & Young România, Bucharest Tower Center, etaj 22, Bd. Ion Mihalache nr. 15-17, sector 1

* Asociaţia Energia Inteligentă lansează „Proiectul de ţară: Punct şi de la capăt pe piaţa gazelor în 10 paşi” – la Hotel Royal

* Ploieşti: Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz organizează exerciţiul „Dispeceratul” – ora 10:00, la Sucursala Ploieşti

– Învăţământ, Cercetare

* Şedinţa festivă a Senatului Academiei de Studii Economice, prilejuită de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa profesorului universitar doctor Grigore Belostecinic (Rector ASE Moldova) şi a Diplomei „Virgil Madgearu” cu medalie de aur profesorului universitar doctor Ovidiu Nicolescu şi profesorului universitar doctor Viorel Lefter – ora 10:00, în Aula Magna a ASE

* Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale organizează prima conferinţă anuală a Clusterului de la Măgurele (Măgurele High Tech Cluster – MHTC) (8-9 nov.) – ora 9:30, la IFIN „Horia Hulubei”, Sala de Conferinţe

– Cultură

* Conferinţă de presă care precede deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură 2016 (16 – 20 nov.), iniţiat şi organizat de Radio România (Centrul Cultural Media) – ora 11:00, la Centrul de Presă al Radio România (foaierul Sălii de Concerte “Mihail Jora”, Str. General Berthelot nr. 60 – 64

* Recital susţinut de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, alături de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea, în cadrul Turneului „Flautul Fermecat“ (1 – 10 nov.), un proiect Radio România – ora 19:00, la Sala Radio. Producători: Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Accendo”. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical

* La Muzeul Naţional „George Enescu” se va desfășura, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional „Serile de chitară” (5 – 19 nov.), recitalul intitulat „Musica delle Cittá Invisibili”, un proiect al chitaristului Costin Soare, care va concerta alături de actorul Ștefan Nistor – vor fi citite pasaje din cartea lui Italo Calvino, „Orașele invizibile” și vor fi prezentate lucrări în primă audiție absolută a trei importanți compozitori români – ora 18:00, în Aula Palatului Cantacuzino. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural

* Fundația Culturală META organizează vernisajul expoziției de fotografie și evenimentul de lansare a enciclopediei on-line „Un secol de arhitectură românească (perioada 1918-1944)” – ora 18:30, în Piața Amzei nr. 13, etaj 1. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Expoziția de fotografie „Un secol de arhitectură românească (1918-1944)” va fi deschisă în perioada 9 noiembrie – 4 decembrie

* Curtea Veche Publishing organizează lansarea cărții „Între speranță și deziluzie”, de Sebastian I. Burduja – ora 18:30, la Hotel Cișmigiu, în Sala Lipscani, Bd. Regina Elisabeta nr. 38

* A II-a ediţie a Bucharest International Dance Film Festival, eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume, tema din acest an fiind „Corpul digital”. În cadrul BIDFF 2016 vor avea loc proiecţiile unor filme de dans (în competiție și în afara competiției) şi se vor organiza prezentări și conferințe ale artiștilor invitați (9 – 13 nov.)

* Conferinţă susţinută de Mario Zito, directorul Academiei de Arte din Palermo (Italia), intitulată „Sicilia – leagănul culturii”, urmată de intervenţiile lui Pierfilippo Spoto, expert în turism relaţional din Sicilia, şi a Irinei Gall despre „Insulele Eoliene – potenţial turistic” – ora 19:00, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Aleea Alexandru nr. 41

* La „Cafeneaua critică” este invitat istoricul literar Mihai Moraru – ora 19:00, la Club A, Str. Blănari nr. 14 (între Universitate şi Piaţa Unirii, vizavi de Sfântul Gheorghe)

* Arad: Simpozionul internaţional „Cultura şi Civilizaţia Chineză. Dialoguri Interculturale Româno-Chineze”, la care participă ambasadorul Republicii Populare Chineze, Xu Feihong – ora 10:30, la Primăria Arad

* Arad: Casa Româno – Chineză Filiala Arad, în parteneriat cu FotoClubPro Arad, organizează vernisajul expoziției de fotografie „Guizhou – China” – ora 18:00, la Muzeul de Artă Arad, din Str. Gh. Popa de Teiuș nr. 2-4, etaj II. La deschiderea expoziției va participa ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Xu Feihong

* Buzău: Festivalul Filmului Francez în România, organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România are loc în zilele de 9 şi 10 noiembrie, la Teatrul „George Ciprian”

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN) organizează lansarea cărţii „Mondo Cane” de Emil Dobriban – ora 16:00, Piaţa Unirii nr. 30

* Craiova: Concertul violoncelistului Răzvan Suma şi al pianistului Horia Mihail în cadrul turneului naţional „Vă place Schu…?” (7 – 18 nov.), organizat de Asociaţia culturală „Analia Selis” şi Centrul Cultural Media Radio România – ora 19:00, la Filarmonica Oltenia. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional

dezbatere pe marginea filmului – ora 18:00, la Colegiul Sf. Nicoale , Str. Agatha Bârsescu nr. 9

* Iaşi: În zilele de 9 şi 10 noiembrie, Muzeul Mitropolitan din Iași organizează Colocviul „Cărţi româneşti de învăţătură (Iaşi – 1643, 1646)”, prin care organizatorii marchează împlinirea a 370 de ani de la oficializarea limbii române în Țara Moldovei. La acest eveniment vor fi prezenți, pe lângă invitați din Iași, și participanți din Paris, Rouen, Chișinău, București, Alba Iulia, Cluj-Napoca și Târgoviște

* Sibiu: Are loc expoziţia «Evoluție: povestea ilustrată a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” 1834-2016» – ora 10:00, la Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie. Curatori: Dr. Alexandru Nicolaescu (Muzeul Brukenthal) și Oana Paula Popa (Muzeul „Grigore Antipa”). Expoziţia este parte din proiectul „Colecții private și muzee din România” – a patra expoziție dedicată aniversării a 200 de ani de la deschiderea publică a Muzeului Brukenthal prezintă evoluția celui mai reprezentativ muzeu de istorie naturală din România (9 nov. – 4 dec.)

* Timişoara: Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajuns anul acesta la a XI-a ediție, celebrează “La Muse et le Poet” și la Timișoara, prin trei concerte ce vor avea loc în zilele de 9 și 10 noiembrie, la Biserica Millenium, Carturești Mercy și Muzeul de Artă – Palatul Baroc

* Stockholm: Începe Festivalul de Film de la Stockholm, în cadrul căruia participă trei filme româneşti – „Câini”, de Bogdan Mirică şi „Bacalaureat”, de Cristian Mungiu, în secţiunea „Open zone” şi respectiv „Fixeur”, de Adrian Sitaru, în secţiunea „Impact” (9 – 20 nov.)

* Viena: Se desfăşoară Târgul Internaţional de Carte „Buch Wien”, în cadrul căruia, începând cu evenimentul de deschidere, „Noaptea Lungă a Cărţilor”, pe toată durata târgului, la standul ICR Viena (IA12), vor fi expuse opere literare ale autorilor români în traducere în limba germană, cărţi sau albume apărute la Editura Institutului Cultural Român şi traduceri publicate prin programele Centrului Naţional al Cărţii. Evenimentele se desfăşoară la standul Donau Lounge, Literaturcafé şi pe scenele ORF, Forum şi Lifestyle din cadrul târgului de carte (9 – 13 nov.)

* Are loc slujba de înmormântare a scriitorului şi jurnalistului, Valentin Hossu-Longin, decedat luni, 7 noiembrie – ora 12:00, la cimitirul Bellu

– Sport

* Conferinţă de presă a unui jucător, urmată de conferinţa selecţionerului Christoph Daum, pe tema meciului de fotbal din preliminariile CM 2018 dintre România şi Polonia (11 noiembrie, Bucureşti) – ora 12:15

– S-a întâmplat într-o zi de 9 noiembrie

* Acum 686 de ani (1330), între 9 şi 12 noiembrie, a avut loc lupta de la locul numit „Posada” (probabil în Banatul de Severin). Oastea lui Basarab I (1310-1352), care urmărea armata maghiară în retragere, a surprins-o în ţinutul dintre Dunăre şi Mehadia, de-a lungul culoarului Timiş-Cerna, în munţi, într-o trecătoare foarte îngustă. Basarab I înfrânge armata lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei. Victoria domnitorului muntean a însemnat consfinţirea independenţei Ţării Româneşti

* Acum 159 de ani (1857) deputaţii pontaşi (ţărani) din Adunarea ad-hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depuneau o jalbă la biroul Adunării, cerând, printre altele, desfiinţarea „boierescului” (a clăcii) (9/21)

* În urmă cu 121 de ani (1895), Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, înfiinţat la 5 octombrie 1895, în vremea regelui Carol I, şi-a inaugurat cursurile cu două clase de elevi, în casele Atanasovici din Calea Rahovei nr. 46, sub numele de Şcoala de Aplicaţie a Şcolii Normale Superioare. Şcoala de Aplicaţie, destinată pregătirii practice a viitorilor învăţători şi profesori, s-a născut, la iniţiativa lui Alexandru Odobescu, director al Şcolii Normale Superioare, din necesitatea concretizării conceptului de şcoală activă, opus conceptului de şcoală de carte

* Cu 98 de ani în urmă (1918), Consiliul Naţional Român Central din Transilvania cerea, ultimativ, Guvernului ungar să-i recunoască puterea deplină asupra teritoriului Transilvaniei (9/22)

* Acum 88 de ani (1928), apărea primul număr al revistei „Radiofonia”, publicaţie oficială a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc cu câteva zile mai înainte, la 1 noiembrie)

* Cu 78 de ani în urmă (1938), avea loc „Noaptea de cristal” sau „Noaptea sticlei sparte”, pogromul împotriva evreilor din Germania nazistă inclusiv Austria (care la acea dată era înglobată în Reich). În numeroase oraşe şi sate germane au fost arse sinagogi, devastate case ale evreilor şi circa 8.000 de magazine evreieşti distruse. Atât civili, cât şi membri ai trupelor SA (Sturmabteilung) şi SS (Schutzstaffel) au distrus clădiri, lăsând străzile acoperite cu cioburi de sticlă şi cristal, de unde provine şi denumirea de noaptea sticlei sparte. În această perioadă în Germania au fost omorâţi circa 400 de evrei. Aproximativ 30.000 de evrei au fost duşi în lagăre de concentrare, iar 1.668 de sinagogi au fost devastate, din care 267 fiind chiar complet arse (9 – 13 nov.)

* Acum 27 de ani (1989), avea loc Căderea Zidului Berlinului şi deschiderea frontierelor intergermane (construcţia acestuia a început la 13.VIII.1961). Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului. În esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului; conform statisticilor, în cei 28 de ani de existenţă, Zidul a provocat 239 de victime, oameni împuşcaţi de gărzile est-germane, înecaţi în apele râului Spree sau morţi în timp ce încercau să sară de la ferestrele propriilor case, situate la numai câţiva metri de zid. 4.000 de persoane au reuşit să treacă dincolo de Zid, iar peste 5.000 au fost arestate

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– Sfinţirea Bazilicii din Lateran (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– „Ziua Naţională a Surzilor din România”; marcarea acestei zile a fost stabilită în 1995, la Congresul Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România (la 9.XI.1919 a luat fiinţă, prin asocierea voluntară a unui grup de persoane cu handicap, Asociaţia Amicală a Surdo-Muţilor din România, sub patronajul reginei Maria)

– 1818: S-a născut scriitorul Ion Codru-Drăguşanu; reputaţia sa literară se datorează, în special, lucrării „Peregrinul transilvan” (1865), unul dintre cele mai interesante jurnale de călătorie ale epocii paşoptiste; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (m. 1884). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1817

– 1899: S-a născut Gheorghe Ştefan, istoric şi arheolog; specialist în istoria veche şi arheologia României; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (m. 1980)

– 1914: S-a născut ÎPS Eftimie Luca, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului (m. 2014)

– 1918: S-a născut (la Turia, Grecia) poetul şi prozatorul aromân Teohar Mihadaş; deţinut politic între anii 1949 şi 1956 (m. 1996)

– 1930: S-a născut Aurel Rău, poet, prozator, traducător şi eseist

– 1933: S-a născut (la Tarutino, azi în Ucraina) regizorul de teatru şi film, scenaristul şi producătorul Lucian Pintilie

– 1942: S-a născut teatrologul Michaela Tonitza Iordache; profesor, din 1967, la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” şi director al Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti (1986-1999); nepoata pictorului Nicolae Toniza şi soţia actorului Ştefan Iordache (m. 2010)

– 1981: A murit Paul Constant (pseudonimul lui Paul Constantinescu); militar de profesie a fost un prozator cunoscut şi apreciat în perioada interbelică (n. 1895) – 35 de ani

– 1983: A murit geologul Nicolae S. Petrulian; contribuţii la studiul mineralogic şi geochimic al unor zăcăminte de minereuri complexe din România; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1902)

– 1999, 9/10: A murit Romulus Vulcănescu, etnolog, sociolog al culturii, folclorist; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1912)

– 2012: A murit actorul de teatru şi film Iurie Darie (n. 1929, la Soroca, azi în R. Moldova)

– 2013: A murit artistul plastic Nicolas Ciuchindel, specializat în orologeria de lux; s-a afirmat în marea lume a designului parizian (n. 1963)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Conferinţă pe tema industriei, organizată de Alianţa Nord-Atlantică, în colaborare cu companiile Boeing, Airbus, Finmeccanica, Indra, Lockheed-Martin, MBDA şi DCNS, pentru a discuta despre dezvoltarea militară, în contextul unei economii slabe în Europa. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va susţine un discurs în cadrul conferinţei

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, participă la ceremonia de închidere a celei de-a 17-a ediții a evenimentului „Staruri de cinema din Europa”

– Beirut: Ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, efectuează o vizită în capitala Libanului, împreună cu omologii săi, cipriot, Ioannis Kasoulides şi bulgar, Daniel Mitov (9 – 10 nov.)

– Steyning, Regatul Unit: Consiliul Europei și Centrul de conferințe „Wilton Park” organizează o conferință cu tema „Protejarea copiilor împotriva violenței: etapele următoare pentru strategii eficiente” (9 – 11 nov.)

– Budapesta: Conferinţă a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), la care participă premierul ungar, Viktor Orban, preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis şi preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev (9 – 10 nov.)

– Ciudad de Mexico: Cea de-a V-a ediţie a Festivalul Internaţional de Film Los Cabos (CIFF) din Mexic (9 – 13 nov.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională Împotriva Fascismului şi Antisemitismului”; comemorează victimele „Nopţii de cristal” (9.XI.1938), moment ce marchează începutul simbolic al Holocaustului; această zi este, totodată, o formă de protest împotriva neo-nazismului şi rasismului; la nivel european, comemorarea zilei de 9 noiembrie a început în 1988, când s-a împlinit jumătate de secol de la tragicele evenimente. NOTĂ: În noaptea de 9/10.XI.1938 autorităţile naziste au lansat primul atac masiv şi bine coordonat împotriva evreilor din Reich. Acest prim pogrom a rămas în istorie sub numele simbolic de „Noaptea de cristal” sau „Noaptea geamurilor sparte”. Început la Berlin, pogromul a fost organizat de trupele de intervenţie rapidă ale lui Hitler. În toată Germania şi în Austria au fost incendiate sinagogi, au fost sparte geamurile magazinelor evreieşti, cioburile fiind împrăştiate pe străzi. Mulţi evrei au fost agresaţi fizic, alţii ucişi, iar peste 30.000 au fost arestaţi şi trimişi în lagărele de concentrare de la Dachau, Sachsenhausen, Buchenwald, Birkenau sau Auschwitz

– Sărbătoarea Naţională a Regatului Cambodgiei; Ziua Independenţei – 1953

– 1778: A murit Giovanni Battista (Giambattista) Piranesi, gravor şi arhitect veneţian (n. 1720)

– 1801: A murit Carl Stamitz, compozitor german originar din Boemia (botezat la 8.V.1745) – 215 ani

– 1844, 9/21: A murit fabulistul rus Ivan A. Krîlov (n. 1769)

– 1885: S-a născut scriitorul rus Velimir Hlebnikov (m. 1922)

– 1885: S-a născut tenorul italian Aureliano Pertile (m. 1952)

– 1888: S-a născut Jean Monnet (numele întreg: Jean Omer Marie Gabriel Monnet), om de afaceri, bancher, diplomat şi om politic francez, considerat arhitectul unităţii europene; după terminarea primului război mondial a fost secretar general adjunct al Ligii Naţiunilor, înfiinţată în 1919; în anii ce au urmat, datorită experienţei acumulate în domeniul finanţelor internaţionale, s-a implicat şi în reorganizarea finanţelor din mai multe ţări est-europene, precum România şi Polonia; la 9 mai 1950 Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a rostit aşa-numita „Declaraţie Schuman” în numele guvernului francez; declaraţia, iniţiată şi pregătită de Monnet, propunea plasarea întregii producţii germano-franceze de cărbune şi oţel sub o înaltă autoritate; acesta va fi Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO, predecesoarea Comunităţii Economice Europene şi, ulterior, a Uniunii Europene (m. 1979)

– 1918: A murit Guillaume Apollinaire (pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky), poet şi critic de artă francez de origine poloneză; precursor al suprarealismului şi promotor al cubismului; poezia lui a influenţat lirica modernă europeană (n. 1880)

– 1922: S-a născut comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (m. 2006)

– 1934: S-a născut astrofizicianul american Carl Sagan; contribuţii importante la realizarea programelor americane de cercetare cu ajutorul sondelor spaţiale („Viking” şi „Voyager”); lucrări de popularizare a paleontologiei şi exobiologiei; realizator al renumitului serial ştiinţific de televiziune „Cosmos” (m. 1996)

– 1936: S-a născut campionul mondial rus de şah Mihail Tal (m. 1992) – 80 de ani

– 1940: A murit omul politic conservator britanic (Arthur) Neville Chamberlain, prim-ministru al guvernului de uniune naţională (28.V.1937-10.V.1940); a dus o politică de conciliere faţă de Germania nazistă, fiind unul dintre principalii promotori ai „Acordului de la München” (1938) (n. 1869)

– 1952: S-a născut biologul canadian, de origine britanico-poloneză, Jack W. Szostak, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2009, împreună cu Elizabeth Blackburn și Carol Greider, pentru descoperirea felului în care cromozomii sunt protejați de telomeri și de enzima telomerază

– 1970: A murit Charles de Gaulle, general şi om politic francez; dezavuând acceptarea capitulării Franţei în timpul celui de-al doilea război mondial, s-a refugiat la Londra (1940), de unde a lansat un apel la rezistenţă armată împotriva invadatorului; în 1947 a fondat partidul Adunarea Poporului Francez (ulterior Adunarea pentru Republică); şef al guvernului provizoriu (1944-1946); prim-ministru (1958-1959) şi preşedinte al Franţei între anii 1959 şi 1969 (n. 1890)

– 1991: A murit actorul şi şansonetistul francez Yves Montand (n. 1921) – 25 de ani

– 2000: A murit impresarul britanic Eric Morley; în 1951 a venit cu ideea ambiţioasă de a descoperi cea mai frumoasă femeie din lume şi a iniţiat acest gen de concurs în Marea Britanie; astfel s-a născut concursul anual „Miss World”; începând din 1961, tot datorită lui Morley, acest festival al frumuseţii a devenit unul dintre evenimentele cele mai generatoare de bani pentru acţiuni caritabile (n. 1918)

– 2004: A murit Stieg Larsson, jurnalist și scriitor suedez de romane polițiste (n. 1954)

– 2008: A murit (lângă Napoli, în timpul unui concert de susţinere a scriitorului italian Roberto Saviano, ameninţat cu moartea de mafia italiană pentru best-seller-ul „Gomorra”) cântăreaţa sud-africană de muzică folk Miriam Makeba (supranumită „Mama Africa”), prima câştigătoare de culoare a unui Premiu Grammy (1965) (n. 1932)

– 2012: A murit muzicianul american Major Harris (n. 1947)

– 2015: A murit bateristul scoţian Andy White, fost component al trupei The Beatles (n. 1930) – 1 an