Lungmetrajul „Inimi cicatrizate”, câștigător al Premiului Special al Juriului dar și Don Quijote Prize oferit de International Federation of Film Societies în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno, a fost inclus în competiția oficială a celui mai important eveniment cinematografic din America Latină – Festival Internacional de Cine de Mar del Plata (Argentina). Ajuns la cea de-a 31-a ediție, evenimentul se va desfășura, luna aceasta, în perioada 18-27 noiembrie 2016.
Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va fi proiectat în prezența actorului din rolul principal, Lucian Teodor Rus, pe 25 noiembrie, ora locală 22, și pe 26 noiembrie, de la ora 11:20.
În România pelicula va avea premiera săptămâna viitoare, pe 18 noiembrie, lungmetrajul fiind distribuit de microFILM.
Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.
Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.
„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.
Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.
Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.
Lungmetrajul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, PROGRAMUL MEDIA – Europa Creativă și EURIMAGES.
Proiect susținut de: CINEMA CITY, AdePlast SA, COVALACT, Henkel Romania, Audi România, Havas, METRO Cash & Carry România, ING Bank România, ZENITH ROMANIA, Farmacia DONA, Libra Internet Bank, CLINICA MEDICALĂ HIPOCRAT 2000 și HBO Europe.
Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.
Recomandat de: Radio Guerrilla
Sustinut de: News.ro
Parteneri: Humanitas, Librăriile Humanitas
Parteneri media: Music Channel, Business Woman, Cinemagia, Cinefan, DinFilme.ro, aarc.ro, @FILM, MovieNews.ro
Pagina oficială Facebook : https://www.facebook.com/inimicicatrizate/
Trailer Internațional : https://www.youtube.com/watch?v=Fjt8-HPIAD8
Trailer Romania : https://www.youtube.com/watch?v=DLkYF6kIIAw
Pentru informații și detalii vă rugăm contactați:
Cătălin ANCHIDIN | Head of Communication | telefon 0746-499-941
email: catalin.anchidin@gmail.com