Preşedintele Uniunii Radiodifuzorilor Europeni: „Instituţiile media publice trebuie să poată funcţiona într-un cadru sustenabil”

Cadrul legal şi financiar în care operează instituţiile media publice nu trebuie să fie pus sub semnul întrebării, este mesajul central transmis astăzi, la o conferinţă organizată la Praga. Intitulată „Serviciile media publice şi democraţia”, reuniunea este organizată de Uniunea Radiodifuzorilor Europeni şi de Consiliul Europei. Se discută despre rolul şi responsabilitatea parlamentelor în asigurarea libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei. De asemenea, printre alte teme figurează impactul serviciilor media publice pentru societate şi democraţie.
În deschiderea dezbaterilor, preşedintele European Broadcasting Union, Jean-Paul Philippot, a vorbit despre rolul important pe care instituţiile publice, de presă, îl au în menţinerea şi consolidarea democraţiei. Din acest motiv, a adăugat preşedintele Uniunea Radiodifuzorilor Europeni, Jean-Paul Philippot, instituţiile media publice au nevoie atât de recunoaşterea unor standarde clare, cât şi de independenţă editorială şi financiară.
Jean-Paul Philippot: „Pentru a-şi îndeplini rolul de a contribui la o societate democratică şi la o dezbatere care să respecte pluralismul, instituţiile media publice trebuie să poată funcţiona într-un cadru sustenabil, legal şi financiar, cadru care să nu poată fi pus sub semnul întrebării de fiecare dată când se schimbă la guvernare partidele în diverse ţări”.
Preşedintele Uniunii Radiodifuzorilor Europeni, Jean-Paul Philippot, a adăugat că va prezenta Comisiei Europene concluziile şi recomandările care vor reieşi din dezbaterile reuniunii de la Praga în legătură cu nevoia de standarde clare, care să garanteze independenţa financiară şi editorială a instituţiilor media publice. La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a transmis un mesaj în care afirmă determinarea acestei instituţii de a lua măsuri care să asigure independenţa instituţiilor publice de presă./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 noiembrie)