Sub imperiul stupefacţiei provocate de victoria republicanului Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, presa internaţională publică numeroase articole, comentarii, analize şi reacţii pe această temă. „Donald Trump a fost ales al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, la apogeul unei campanii care a sfidat aşteptările şi convenţiile la fiecare pas”, relatează Washington Post.
Oficiosul din capitala americană îşi dedică editorialul „Preşedintelui Trump”. „Americanii nu sunt şi nu au fost niciodată uniţi prin sânge sau credinţă, ci prin devotamentul faţă de un sistem democratic de guvernare care se bazează pe împărţirea puterii, aclamă statul de drept şi respectă demnitatea persoanelor”, relevă editorialul din Washington Post şi îşi exprimă speranţa că „noul preşedinte ales va da dovadă de respect pentru acest sistem”. „Trump triumfă”, constată la rândul său New York Times şi apreciază că „Donald Trump a fost ales ca o culminare a campaniei explozive, populiste si polarizante”. Iar editorialul cotidianului new-yorkez, intitulat „Revolta lui Donald Trump”, conchide că „dorinţa inconştientă de schimbare plasează America pe marginea unei prăpastii”. O schimbare care înseamnă „promisiunea unei noi ordini mondiale” în care America va fi mai concentrată asupra afacerilor proprii, ne lămureşte tot New York Times. Un alt cotidian american, Wall Street Journal constată că „Victoria lui Trump zguduie ordinea geopolitică a Europei”, deja zdruncinată de Brexit în urmă cu doar câteva luni. Din Marea Britanie, The Guardian opinează că „Victoria lui Trump este o zi neagră pentru lume”, că „Globalizarea este moartă şi adepţii supremaţiei rasei albe au triumfat”. Din Franţa, Le Monde îşi intitulează editorialul „Furia a câştigat” şi explică: „Alegerea lui Donald Trump deschide o lume nouă pentru democraţiile occidentale, elitele tradiţionale fiind răsturnate de un tăvălug protestatar.” Acelaşi cotidian parizian constată că „reacţiile internaţionale la victoria lui Donald Trump oscilează între nelinişte, bucurie şi stupefacţie”. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk consideră că este un semnal de avertisment şi că „europenii trebuie să-şi pună la punct o poziţie comună şi să ancoreze democraţia liberală”, citim în EUobserver. Aceeaşi publicaţie de la Bruxelles atenţionează că „victoria republicanului ar putea însemna ‘sfârşitul unei epoci’ pentru relaţiile dintre UE şi Statele Unite”. Totuşi, din Italia, Il Messaggero o citează pe şefa diplomaţiei comunitare, care afirmă că „Statele Unite şi Uniunea Europeană vor continua să conclureze”. Citat de aceeaşi publicaţie italiană, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz este de părere că rezultatul alegerilor din America „trebuie luat foarte în serios” şi „noi europenii trebuie să începem să luăm aminte la persoanele care nu se simt ascultate, să răspundem temerilor şi îngrijorărilor cetăţenilor”. La capitolul reacţii, agenţia rusă Tass informează că „Rusia este gata sa parcurgă drumul dificil al restabilirii depline a relaţiilor cu Statele Unite”, după cum a spus însuşi preşedintele Vladimir Putin, felicitându-l pentru victorie pe Donald Trump. Şi dacă editorialul din El Pais se intitulează „Noaptea coboară asupra Washingtonului”, cotidianul polonez Rzeczpospolita speră că „Donald Trump nu va răsturna lumea cu susu’-n jos”. Pentru cotidianul german Der Spiegel, lucrurile sunt clare: „Victoria lui Trump anunţă o periculoasă instabilitate politică”, întrucât „alegatorii americani au optat pentru schimbare, deşi nimeni nu ştie cum va arăta acea schimbare” şi „ţinând cont de declaraţiile islamofobe, naţionaliste şi pline de ură din cursul campaniei, un singur lucru poate fi spus cu certitidine: că schimbarea nu va fi bună”. Exact aceste temeri se reflectă în previziunile agenţiilor de rating, precum Fitch, care este de părere că „Victoria lui Trump este o veste rea pentru finanţele publice americane”, după cum consemnează Financial Times. Şi totuşi, cotidianul belgian Le Soir o citează pe Hillary Clinton, care în discursul ţinut după înfrângere a îndemnat să „i se dea lui Trump şansa de a guverna ţara”. La fel pare a îndemna şi ziarul londonez The Times, care reţine că, în discursul victoriei, Trump „a promis să unifice naţiunea învrăjbită şi să înceapă lucrări urgente de reconstrucţie a ţării şi de reînnoire a visului american”.
Adriana Buzoianu, RADOR