În Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului, astăzi a fost adus Bradul de Crăciun. Acesta are o înălţime de 23 de metri şi a fost tăiat din pădurile judeţului Braşov, din zona comunei Vama Buzăului. De mâine, sâmbătă, va începe şi împodobirea bradului cu ghirlande luminoase şi cu peste 100 de globuri mari, argintii şi aurii, informează Primăria Sibiu. Sibiul este şi în acest an primul oraş din ţară care intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Peste exact o săptămână, în 18 noiembrie, în Piaţa Mare se va deschide Târgul de Crăciun. Cele 80 de căsuţe din lemn pentru comercianţi au fost deja amplasate şi se lucrează la decoruri şi lumini. Organizatorii anunţă că marea noutate a acestei a X-a ediţii a Târgului de Crăciun de la Sibiu vor fi proiecţiile luminoase care se vor realiza pe toate clădirile din Piaţa Mare, cu ajutorul a 28 de proiectoare arhitecturale. Târgul de Crăciun de la Sibiu va fi inaugurat în seara zilei de 18 noiembrie, cu un concert de nai susţinut de naistul Radu Nechifor & Friends.
Târgul de Crăciun va oferi şi anul acesta multe atracţii pentru copii: Parcul lui Moş Crăciun, un parc de distracţii pentru copii în centrul căruia stă un carusel construit special pentru acest eveniment sau deja tradiţionalul Atelier al lui Moş Crăciun, unde cei mici învaţă să fie mici brutari, cofetari sau să confecţioneze lumânări sau decoraţiuni de iarnă. Târgul de Crăciun de la Sibiu a devenit o atracţie turistică, atât pentru români, cât şi pentru străini. Există pachete speciale de city-break pe perioada târgului, oferite de mai multe hoteluri şi pensiuni din oraş. “Încă de la primele ediţii, evenimentul şi-a făcut un renume bun şi a devenit singurul târg de Crăciun din România cunoscut în străinătate şi care atrage un număr tot mai mare de turişti în fiecare an”, susţin organizatorii, citaţi de corespondentul RRA, Carmen Vulcan./aionescu
RADOR (11 noiembrie)