„Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii”, instituită prin Legea nr. 150 din 22.10.2014 privind modificarea şi completarea OUG nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Această zi a fost aleasă pentru simbolistica ei: intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11:00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se punea capăt Primului Război Mondial şi se creau condiţiile necesare realizării, în ţara noastră, a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar decedat în teatrul de operaţii din Afganistan. România a sărbătorit pentru prima oară această zi în 2014, alăturându-se astfel Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii şi altor state din Europa, care la 11 noiembrie îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Cu prilejul Zilei Veteranilor, la Bucureşti şi în garnizoanele în care există unităţi militare ce au executat misiuni în teatrele de operaţiuni vor fi organizate astăzi ceremonii militare şi religioase. Potrivit unui comunicat, în Capitală vor avea loc manifestări la Monumentul Eroilor din Parcul Tineretului, la Mormântul Ostaşului Necunoscut şi la rotonda Memorialul Eroilor Neamului din Parcul Carol. Ziua Veteranilor a fost instituită în 2014, România alăturându-se, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi unor ţări din Europa care, pe 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii. Pentru Armata României, semnificaţia acestei zile este legată şi de faptul că, pe 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.