Rata şomajului în România a fost la sfârşitul lunii septembrie de 4,77%, în scădere uşoară faţă de august, anunţă un comunicat postat pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Numărul celor fără o slujbă a fost de peste 418.000 de persoane, cei mai mulţi din mediul rural şi cu un nivel de instruire scăzut. Pe categorii de vârstă, cei între 40 şi 49 de ani reprezintă majoritatea şomerilor din ţara noastră. În judeţele Teleorman, Vaslui şi Buzău întâlnim cele mai multe persoane fără un loc de muncă, în timp ce la polul opus se află Ilfovul, mai precizează sursa citată./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 noiembrie