Pe şoselele montane naţionale şi judeţene din Maramureş se circulă deja în condiţii de iarnă

Pe şoselele montane naţionale şi judeţene din Maramureş se circulă deja în condiţii de iarnă. Ninge în pPasurile Gutâi, Prislop şi Huta-Certeze. La Borşa, pe drumul naţional 18 şi pe drumul judeţean 109F, între localităţile Cavnic şi Ocna Şugatag, carosabilul este acoperit cu zăpadă. Poliţia Rutieră atrage atenţia că, în aceste condiţii, este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Sancţiunile pentru nerespectarea acestor reguli sunt amendă minimă de 600 de lei, dar şi reţinerea certificatului de înmatriculare al maşinii.
Vreme rea şi în Capitală, unde 19 copaci au căzut pe străzi şi pe maşini în urma furtunii de noaptea trecută. Cele mai multe intervenţii ale echipajelor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au fost în sectorul 3. De asemenea, reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au fost solicitaţi să intervină şi pentru îndepărtarea a două antene, care au fost doborâte de vântul puternic./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie)