Urnele s-au închis în Republica Moldova. Prezenţa la vot la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost de 53 %, mai mare decât la primul tur. Aproape un milion 600 de mii de persoane au votat. 130 de mii de moldoveni au votat în străinătate, dublu faţă de primul tur de scrutin. Ei au stat la coadă pentru a vota în străinătate, unde multe secţii au rămas fără buletine de vot cu mult timp înainte de ora 21:00. Aşa s-a întâmplat la Londra, Bologna, Bucureşti, Paris, dar şi în alte mari oraşe europene. În turul doi de scrutin s-au confruntat candidatul pro-rus Igor Dodon şi cel pro-occidental Maia Sandu. Aceasta din urmă a anunţat că va depune o plângere penală împotriva ministrului de externe şi a preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, pentru obstrucţionarea dreptului de vot al cetăţenilor. Maia Sandu a cerut demisia celor doi demnitari, pentru că sute de moldoveni au aşteptat afară să voteze în timp ce secţiile au fost închise pentru că nu mai aveau buletine de vot. Primele rezultate parţiale vor fi cunoscute în jurul orei 22:00.
/rduinu/avladucu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 noiembrie, ora 21:01)