Pompierii au intervenit în 17 judeţe din ţară, pentru salvarea persoanelor surprinse de viscol

Pompierii au intervenit, ieri, în 17 judeţe din ţară, pentru salvarea persoanelor surprinse de viscol şi pentru îndepărtarea copacilor căzuţi pe autoturisme sau pe carosabil, a stâlpilor de electricitate rupţi sau în pericol de cădere şi a diferitelor structuri prăbuşite. În staţiunea Parâng, 20 de copii cazaţi la Cabana Răzvan au fost ajutaţi de Salvamont şi de Jandarmerie. În judeţul Alba, DJ 704 a fost blocat de zăpadă în cursul zilei, iar circa 170 de turişti nu au putut părăsi cabanele. Ulterior, drumul a fost curăţat, dar se circulă în regim de iarnă. Biroul de Presă al IGSU mai informează că, în Caraş-Severin, pompierii militari au intervenit în sprijinul a 12 turişti pe muntele Semenic şi pentru deblocarea drumului de acces. La Doagele, în judeţul Vaslui, 30 de curţi au fost inundate de apa scursă de pe versanţi. În Vâlcea, între staţiunea Voineasa şi Obârşia Lotrului, circa 30 de autoturisme au coborât în urma utilajelor de deszăpezire. În judeţul Cluj s-a reuşit deblocarea drumului de acces în staţiunile Băişoara şi Valea Ierii. În Bacău, DJ 252 s-a surpat între localităţile Buhoci şi Dospineşti, iar traficul rutier se desfăşoară pe un singur sens. La malul mării, porturile Constanţa Sud, Mangalia, Midia Năvodari sunt închise./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 noiembrie)