Autoritatea pentru securitatea transporturilor din Canada investighează un incident după ce un avion a trebuit să facă o manevră de ocolire pentru a evita o coliziune în aer. Comisia pentru Securitatea Transporturilor a confirmat că un avion al companiei Porter Airlines, care efectua o cursă între Ottawa şi Toronto, era să intre în coliziune cu ceea ce se presupune că este o dronă. Doi membri ai echipajului au suferit răni uşoare în timpul manevrei. Avionul se afla la o altitudine de aproximativ 9.000 de picioare (2743 de kilometri) deasupra Lacului Ontario şi începuse procedura iniţială de apropiere pentru a ateriza pe aeroportul din Toronto când piloţii au remarcat un obiect în faţa lor. Pe măsură ce se apropiau, piloţii au realizat că obiectul, despre care au crezut iniţial că este un balon, se află foarte aproape de traiectul lor de zbor şi au decis să efectueze o manevră de evitare a coliziunii. Cei 54 de pasageri aflaţi la bordul avionului nu au fost răniţi./astrugar/dsirbu
www.bbc.co.uk – 15 noiembrie