Artileria a constituit, de-a lungul dezvoltării şi evoluţiei sistemului militar, una dintre armele asupra căreia liderii militari s-au aplecat cu vădit interes. Poate cel mai bun exemplu este cel al lui Napoleon Bonaparte care, la bază, era ofiţer de artilerie şi care mereu a avut o grijă specială pentru folosirea cât mai propice a acestei arme.
Revenind la istoria artileriei române, putem observa cum aceasta s-a redezvoltat, în formele sale incipiente, odată cu apariţia primelor unităţi militare organizate pe principii şi percepte moderne, după anul 1830 şi aplicarea regulamentelor organice. Referirea la acest punct istoric nu doreşte să diminueze rolul acestei arme în perioada medievală sau premodernă, ci doar să arate punctul de unde începe evoluţia care va duce la organizarea artileriei aşa cum se găsea aceasta la începutul şi în cursul Primului Război Mondial. Prima piesă de artilerie modernă a intrat în uzul „miliţiei” principatului moldovean, începând cu anul 1835 „pentru paza carantinei Galaţiului”, iar prima baterie (subunitate echivalată cu compania) a fost înfiinţată în anul 1843 în cadrul „oştirii pământene” valahe.
În momentul declanșării Primului Război Mondial artileria română avea în componență 5 regimente de artilerie de corp de armată (a 6 baterii), 23 de brigăzi de artilerie de divizie (a 12 baterii), 2 brigăzi de artilerie grea, a câte 2 regimente fiecare (32 de baterii), 1 divizion de artilerie de munte și artileria anti-aeriană (6 baterii tunuri cal. 75 mm, o baterie de tunuri cal. 57 mm, total 51 piese). Pe lângă acestea, mai exista și artileria de poziție care însuma 50 de baterii și 52 de cupole cuirasate. Aceasta din urmă va fi demontată iar piesele folosite ca artilerie de însoțire, grea sau antiaeriană. În anul 1917, odată cu importurile de material din țările aliate cifrele s-au ridicat la 374 baterii.
În ceea ce privește uniforma artileriștilor, aceasta urma și ea modelul stabilit în 1912 și modificat în 1916. Aceasta era formată din capelă cu ciocuri și clape, veston cu patru buzunare și pantaloni cu vipușcă. Inițial, pantalonii artileriei erau de culoare gri-negru însă, în timpul războiului au fost adoptați pantaloni de culoare gri-bleu, de aceeași culoare ca și vestonul sau capela. Pentru timpul rece se purta mantaua din material de aceeași culoare.
Culoarea de armă pentru toate categoriile de artilerie era negrul. Aceasta era purtată la paspoale și petlițe. Cifra regimentară însă era diferită: pentru regimentele de artilerie se purtau două tunuri încrucișate, realizate tot din paspol negru iar deasupra se purta cifra regimentară. Pentru artileria de cetate se purta cifra 1 sau 2 și litera C, deasupra celor două tunuri. Pentru Divizionul de Artilerie Călăreață se foloseau literele D C deasupra celor două tunuri. Artileria antiaeriană folosea literele A A pe post de cifră regimentară sau de specialitate.
Dacă vorbim de echipamentul artileriștilor, acesta era bazat pe cel de infanterie însă, în campanie, era destul de simplificat pentru a putea lăsa mișcările soldatului cât mai libere. Odată cu introducerea căștii Adrian, în 1917, aceasta intră și în uzul acestei arme.
Autor: Emil Boboescu
Muzeul Militar Naţional Bucureşti
