Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) nu va recunoaște independența Kosovo, chiar și după atribuirea prefixului internaţional de telefon, scrie ziarul „Koha ditore”, care apare la Pristina. Documentele legate de acordul dintre Belgrad și Pristina cu privire la numărul de telefon arată că în anexele tehnice ale UIT se va include o notă de subsol privind Kosovo, menţionează „Koha”. Este vorba despre o notă de subsol care precizează că nu va fi prejudiciată poziția privind statutul Kosovo, în conformitate cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și cu avizul Curţii Internaţionale de Justiţie privind declarația de independență a Kosovo, se menţionează în cotidianul kosovar. Totodată, liderul Inițiativei pentru Kosovo (NISMA), Fatmir Limaj, a declarat că, prin acordul încheiat la Bruxelles cu privire la numărul de apel pentru Kosovo, guvernul kosovar a permis operatorului sârb să funcţioneze în Kosovo, relatează Kosovapres. În opinia lui, guvernul kosovar a ignorat și a încălcat legislaţia în vigoare. După cum a precizat Limaj pe contul său de Facebook, prin acest acord, pe lângă daunele economice, a fost diminuată pentru totdeauna şi valoarea de piață a Poștei și telecomunicațiilor din Kosovo (PTK). /ciliu/menescu
(www.tanjug.rs – 15 noiembrie)