În perioada 17 – 20 noiembrie 2016, CFR Călători participă la cea de a 36-a ediție a Târgului de Turism al României, care se desfăşoară în Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.
Vă aşteptăm la Standul 25 b – din Pavilionul C2, care va fi deschis de joi până sâmbătă între orele 10:00 – 18:00, iar duminică în intervalul orar 10:00 – 16:00.
În perioada Târgului de Turism al României, la standul nostru, vizitatorii se vor putea bucura de reduceri:
- 45% reducere la cumpărarea biletelor de tren emise la standul CFR Călători
- vouchere pentru cumpărarea biletelor de tren în trafic intern cu reducere 45 %, cu valabilitate până la data de 10 decembrie 2016.
Şi vor afla detalii despre:
· “ Trenurile Zăpezii 2017 ” şi ofertele către principalele destinații turistice şi nu numai, din țară și din Europa . “ Trenurile Zăpezii 2017 ” vor circula în sezonul de iarn ă spre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi : Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani (Staţiunea Straja) şi Piatra Neamţ.
· Trenul Charter – pentru firmele și agențiile de turism care pregătesc evenimente speciale (un pachet turistic „altfel”, petreceri private, revelioane, conferinţă de presă, lansare de produs, filmări, team building-uri etc). Trenul Charter este un produs inedit al CFR Călători, prin care un tren poate fi „închiriat” pentru a fi la dispoziţia exclusivă a unui client persoană fizică sau juridică și poate fi personalizat conform solicitărilor acestuia.
· Parteneriate cu operatorii și agenţiile de turism care intenționează să devină distribuitori autorizați de „Bilete CFR Online”. La stand vor afla cum pot încheia parteneriate de vânzare a biletelor de tren.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.