Analistul ucrainean Mihail Basarab susţine că sateliţii Moscovei în Ucraina și partidul „Batkivşcina” al fostului premier Iulia Timoșenko sunt organizatorii mitingurilor din centrul Kievului la care participă protestatari plătiţi să destabilizeze situația socială și politică – scrie agenţia RBC. „Este foarte stranie asocierea partidului ”Batkivşcina” cu partidul ”Pentru viaţă”, care se ştie că este o forţă pro-Kremlin, susţinută de serviciile secrete ruseşti. Este evident că setea de putere este un fel de instinct irațional al politicienilor, care doresc să revină la funcții înalte” – a declarat analistul. Potrivit acestuia, din cauza acestui populism a crescut în sondaje forţa pro-rusă Blocul de Opoziție, din care fac parte foştii aliaţi ai ex-preşedintelui Viktor Ianukovici, aflaţi acum în spatele mişcării pro-ruse „Pentru viață”. „Aceste acțiuni trebuie să fie un semnal pentru conducerea țării că este timpul să acționeze, astfel încât să se asigura că serviciile speciale ruse nu profită de nemulțumirea societăţii ucrainene şi nu îşi trimit proiectele marionetă să destabilizeze situația din Ucraina” – a explicat analistul Mihail Basarab.
Sute de oameni protestează, miercuri, în centrul Kievului, faţă de situaţia economică precară şi scumpirea utilităților. Miercuri dimineaţă, în faţa sediului Băncii Naţionale a Ucrainei erau aproximativ 2.000 de protestatari, deponenţi bancari nemulţumiţi că statul nu adoptă măsuri de sprijin pentru cei care au probleme bancare. Potrivit presei de la Kiev, protestele sunt organizate de lideri ai Blocului de Opoziție, formaţiune alcătuită din membri ai Partidul Regiunilor al fostului președinte Viktor Ianukovici, și de partidul Batkivşcina al fostului premier Iulia Timoșenko. Între timp, membrii unei misiuni de monitorizare a OSCE au declarat că participanţii la aceste acțiuni de protest din faţa Băncii Naţionale a Ucrainei sunt plătiţi să ia parte la manifestaţii de către reprezentanţi ai partidului ”Pentru Viaţă”, considerat un satelit al partidului pro-rus Blocul de Opoziţie. ”Doi dintre protestatari le-au declarat observatorilor că oamenii primesc aproximativ 10 dolari dacă participă la manifestatie” – se arată într-o notificare de presă a reprezentanţilor OSCE. Conducerea ucraineană, de asemenea, susţine că protestele sunt provocate de Moscova, care doreşte să destabilizeze situaţia din Ucraina. În plus, la sfârşitul săptămânii trecute, şeful Departamentului pentru Protecția Statalității Naționale din cadrul Serviciului de Securitate de la Kiev, Anatoli Dublik, a avertizat că Rusia planifică să organizeze, luna aceasta, pe teritoriul Ucrainei, un număr de acțiuni care să ducă la confruntări, pentru a discredita statul ucrainean în faţa comunității europene și pentru a împiedica introducerea unui regim fără vize cu UE. „Serviciul de Securitate și Serviciului de Informații Externe ale Ucrainei au intrat în posesia unor materiale care prezintă planurile Rusiei de a destabiliza situația din Ucraina. Rusia intenţionează să înceapă să pună în practică aceste planuri pe 15 noiembrie” – se arăta în declaraţia comună făcută publică de cele două instituţii ucrainene. „Aceste informații secrete coincid cu ceea ce cunoaştem din conținutul așa-numitului plan rusesc ŞATUN („Șatun” – specie de urs, n.red) – o serie de informații extrase din mailul consilierului prezidenţial rus Vladislav Surkov – și demonsrează începutul punerii sale în aplicare” – a precizat reprezentantul Serviciului de Securitate de la Kiev, Anatoli Dublik. Potrivit planurilor Moscovei, pe 15 noiembrie 2016, în Ucraina trebuie să înceapă un protest al deponenților bancari ucraineni, iar pe 17 noiembrie aceşti protestatari ar trebui să îşi exprime nemulţumirea faţă de creșterea tarifelor. Serviciul de Securitate și Serviciul de Informații Externe ale Ucrainei susţin că persoana însărcinată cu implementarea acestui plan rusesc pe teritoriul ucrainean este Vladislav Ardzinba, prim-adjunct al consilierului prezidenţial rus, iar de relaţia cu mișcările politice și organizațiile publice din Ucraina implicate în acțiunile de protest se ocupă, în mod direct sau indirect, un cetățean armean, pe nume Armen Martirosian. Scopul planului elaborat de Moscova este destabilizarea Ucrainei şi organizarea de alegeri parlamentare anticipate, menite să aducă la putere forțe pro-ruse și să revizuiască politica externă a Ucrainei./sdan/opopescu
www.rbc.ua – 16 noiembrie