În Republica Moldova, formaţiunea condusă de Maia Sandu a depus, ieri, peste 170 de contestaţii cu privire la turul doi al alegerilor prezidenţiale, câştigat de socialistul Igor Dodon. Autorităţile sunt acuzate de incompetenţă şi obstrucţionarea dreptului la vot, iar contestaţiile depuse ieri se adaugă altor 3.000 care au fost făcute la secţii de votare din afara ţării de alegători care nu au putut să voteze întrucât s-au terminat buletinele. Preşedinta Comisiei Electorale Centrale, Alina Rusu, de la Chişinău afirmă, însă, că rezultatele scrutinului, la care Igor Dodon a obţinut cu 68 de mii de voturi în plus, nu vor fi schimbate de contestaţii:
Alina Rusu: Încălcările care ne-au fost aduse la cunoştinţă nu influenţează rezultatul final preliminar pe care noi acuma l-am identificat vizavi de scrutinul, turul doi al alegerilor.
Realizator: Tot ieri, Comisia Electorală Centrală de la Chişinău a rectificat rezultatele alegerilor de la trei secţii de votare care inversaseră în favoarea lui Igor Dodon voturile obţinute de cei doi candidaţi./pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie