Netrebuincioase naturii umane
Un cerc vicios al emoțiilor inutile
Speranță, indecizie, dezmierdare printre vise,
Invadează accelerat in diamantele pure
recent extrase din a lumii mină,
Fiind toate simptome ale celei dintai depuneri de praf
In valuri, dupa lumină.
Încercând ruinele să devină iar maiestuoase;
Timpul trece, noi, ființe efemere.
Care îmi e naturalețea?
Zadarnic îmi descopăr frânturi, unde sunt eu?
Mă sfârșesc tentatiile;
Cad in abis, omogenă cu mulțimea.
Nu trăiesc clipa, uit cine sunt
Dar din răsputeri încerc iubirea.
Evoluez, regresez, mă împrospătez,
Pierd ce aveam când am plecat.
Cerc vicios.
Căutăm ințelegerea în acelasi loc in care am pierdut-o,
Familie, prieteni, profesori, sine.
Mama însă mă veghează întotdeauna
Asemeni soarelui care hrănește pământul,
Mereu alături, oferindu-mi sfaturi, iubire necondiționată.
Slăbiciune?
Platonicul mă ucide;
Trupul mi-a rămas intact, sufletul mi-a zburat violat;
Însă tu
stârnești
sentimente încarnate… eros ne atinge.
Un ocean în ochii tăi, simt că mă înghite.
Degete pe lemn rece, păr uscat de soare,
Buze roșii, crăpături,
Al meu să fii, al meu ai fi
De nenorocul nu ar fi.
Pierd nopți înconjurată de hârtii mototolite,
Dovezi ale eșecurilor mele în a scrie poezie…
constante martore ale singurătății mele aparente.
Pierdută într-o încurcătură divină
Departe de tine, de mine sau actualitate.
Locul meu în lume, locul tău în lume,
solitar nu solidar, încurcătura.
Ghețu Carla, a 9-a D
