Cel puţin 4 medicamente pentru cancer şi unul utilizat în neurologie nu pot fi folosite de pacienţii nou diagnosticaţi, care ar trebui să înceapă tratamentul. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Pacienţilor Cronici din România, Cezar Irimia, aceste medicamente au contractele cost-volum expirate, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţiii nu au negociat din timp unele noi. El a precizat, însă, că tratamentele deja începute vor fi continuate fără restricţii din fondurile alocate contractelor încheiate anterior.
Cezar Irimia: Nu s-au renegociat la timp aceste contracte pe moleculele respective. Pacienţii sunt puşi pe o listă de aşteptate. E mult o zi pentru pacienţi să aştepte tratamentul, darămite luni de zile până când vor fi renegociate aceste tratamente pe criteriul cost-volum. Din păcate, pacienţii cu aceste nevoi pe tratamentele cost-volum nu vor primi medicaţie decât după ce se vor încheia aceste contracte. Ceea ce am înţeles, vor fi de durată, câteva luni, două-trei luni, timp în care pacilenţilor li se va agrava boala şi chiar unii nu vor mai apuca să facă aceste tratamente./rduinu/avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 noiembrie