A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti, o prea frumoasă prinţesă, numită Adolescenţa. Frumoasa prinţesă era de o frumuseţe rară. Şi nu numai că era frumoasă, dar era înzestrată cu o inteligenţă deosebită şi cu o isteţime pătrunzătoare. Era talentată în toate artele, modestă şi bună la suflet. Ea era fiica celui mai bogat şi puternic rege, care se pomenise vreodată prin acele ţinuturi şi toată lumea o lăuda pe prinţesă.
De curând, Adolescenţa împlinise paisprezece ani şi tatăl ei, regele, a organizat în cinstea frumoasei lui fiice, Adolescenţa, cea mai strălucitoare petrecere. A invitat la palat toţi locuitorii acelor ţinuturi; şi au cântat, s-au veselit şi au dănţuit în cinstea prinţesei.
Pe cât de mult se bucurau invitaţii, pe atât de tristă era Adolescenţa, căci de ceva timp, aceasta se schimbase sufleteşte. Ea nu se mai bucura ca în alte dăţi şi devenise foarte tăcută. Nimeni nu ştia din ce pricină suferea, dar un lucru era cert, Adolescenţa se schimbase foarte mult. Imediat, toată lumea a început să îşi facă griji pentru ea. Credea că este cumva bolnavă, că are vreo suferinţă necunoscută, că poate vreo vrajă pusese stăpânire pe ea.
Tatăl ei, regele, a dat sfoară în ţinut şi i-a chemat la palat pe cei mai pricepuţi doctori, de peste şapte mări şi şapte ţări, cărora le-a promis bogăţii nemaivăzute dacă îi vor vindeca fiica. Au venit rând pe rând, au consultat-o şi i-au prescris leacuri magice pentru diverse suferinţe. Dar, nici urmă de vindecare! Frumoasa Adolescenţa, în ciuda tuturor eforturilor făcute de către tatăl ei şi de către doctori, devenea pe zi ce trecea, tot mai retrasă şi mai tristă.
Într-una din acele zile, a poposit la curtea regelui, Zâna Sufletului, care, auzind de suferinţa Adolescenţei, a cerut să stea imediat de vorbă cu ea. Şi au vorbit continuu, trei zile şi trei nopţi. Astfel, zâna a aflat că Adolescenţa nu mai avea încredere în ea, că nu se mai credea atât de frumoasă, de deşteaptă, de plăcută, de isteaţă, pe cât se spunea. Nu îşi mai găsea locul şi se simţea inadaptată. Era neîncrezătoare în propriile puteri şi aşa devenise singuratică şi neîndemânatică în relaţiile cu familia şi prietenii.
Zâna Sufletului, după ce i-a ascultat temerile, a răsuflat uşurată, căci avea leac pentru prinţesă. Cu o bunătate magică, aceasta a încurajat-o să aibă încredere în forţele ei şi ca toţi ceilalţi adolescenţi, va învăţa să facă faţă tuturor situaţiilor dificile în viaţă. I-a mai spus să înveţe să aibă răbdare, deoarece încrederea în sine se dobândeşte în timp, după un şir de pierderi, neînpliniri şi realizări.
După ce au fost spuse toate acestea, suferinţa Adolesceţei a dispărut ca prin farmec. Cu ajutorul Zânei Sufletului, a redevenit frumoasa şi vesela prinţesă. Tatăl ei, regele, fericit, nevoie mare, a răsplătit-o cu vârf şi îndesat pe zână, pentru tot binele făcut.
Toate acestea fiind spuse, prinţesa Adolescenţa a trăit cu bucurie şi încredere această perioadă minunată din viaţa ei.
Gheorghe Silvia-Ioana
Clasa a-IX-a H
Prof. Victoria Mihalcea
