Turneul de teatru „Viitorul este feminin – Noi voci ale teatrului românesc” / „Future Is Feminine – New Voices in Romanian Theater”, organizat de Institutul Cultural Român din New York și curatoriat de criticul de teatru Cristina Modreanu, a debutat ieri (marți, 15 noiembrie 2017) în forță la HERE Arts Center din New York.
Acest proiect include reprezentații ale spectacolelor „Ibsen Incorporated”, regizat de Catinca Drăgănescu, și „Me. A Dollhouse” / „Eu. O casă de păpuși”, regizat de Carmen Lidia Vidu.
Prima reprezentație cu „Ibsen Incorporated”, care a avut loc aseară, 15 noiembrie 2016, a fost un adevărat succes. Prestația de excepție a celor cinci actrițe din distribuție – Dana Voicu, Silvana Negruțiu, Valentina Zaharia, Elena Popa și Ana Turos – a cucerit publicul american și a stârnit la final ropote de aplauze. Astăzi, miercuri 16 noiembrie, urmează să de joace cea de-a doua reprezentație.
Parteneri în acest proiect de anvergură sunt: ICR New York, Drama League New York, Teatrul Odeon din București, Teatrul de Comedie din București, Asociațiea Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului și Ibsen Scholarships.
Ibsen Incorporated
Un exemplu rar de devised theater pe scena românească, Ibsen Incorporated este, în viziunea regizoarei Catinca Drăgănescu, „o modalitate de a investiga influența societății capitaliste asupra relațiilor interumane fundamentale şi felul în care aceste interacțiuni sunt astăzi reconfigurate.” În acest spectacol, satira devine o armă pentru critică socială.
Echipa de producție:
Concept și regie: Catinca Drăgănescu
Dramaturgie: Mihaela Michailov
Scenografie: Bogdan Costea & Andrei Morariu
Coregrafie: Mihaela Culda
Asistent de regie: Daniel Buglea
Video: Andrei Morariu
Distribuție: Dana Voicu, Silvana Negruțiu, Valentina Zaharia, Elena Popa & Ana Turos
Spectacolele se joacă în limba română, cu supratitluri în engleză.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=uS_42Qscv3Q
Extras: https://www.youtube.com/watch?v=MGVK9MzVWpY
De asemenea, Institutul Cultural Român de la New York organizează și o masă rotundă, avându-le ca invitați speciali pe regizoarele Catinca Drăgănescu și Carmen Lidia Vidu, precum și pe actrițele Valentina Zaharia (din „Ibsen Incorporated”) și Aura Călărașu (din „Eu. O casă de păpuși”), întâlnire moderată de criticul de teatru Cristina Modreanu. Evenimentul va avea loc joi, la ora 19.00, la sediul ICR New York (200 East 38th St., New York, NY 10016). Intrarea la acest eveniment este liberă.
Urmează, apoi, să se joace cel de-al doilea spectacol din acest proiect de mare impact, Eu. O casă de păpuși. Nora Remix (18 & 19 noiembrie, ora 19.00 & 20 noiembrie, ora 14.00).
O femeie singură în scenă își amintește… Lumea senzațiilor trăite de ea se naște din proiecții video vibrante, dinamice, care spun o poveste fascinantă. O soprană cântă ceea ce ea nu poate spune. Vocea unui bărbat „apare” din când în când, ca o amintire. Spectacolul – extrem de personal, în care regizoarea Carmen Lidia Vidu mixează emoționant Ibsen, film noir și muzică live – este inspirat de personajul Nora, din piesa O casă de păpuși, de Henrik Ibsen, și are o atmosferă hipnotică, agresivă, dar și poetică.
Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=fCq2IyHBzUU
Biografii:
Catinca Drăgănescu (n. 1984) este artistă independentă și activistă. Ea are un master în regie de la Universitatea Națională de Teatru și Film ”I.L.Caragiale”, din București, și este doctorandă la aceeași universitate. Este autoarea a peste 25 de spectacole și intervenții artistice și creatoarea și coordonatoarea platformei de dezbatere România Under the Radar, din 2013. Drăgănescu este o regizoare premiată, distinsă anul acesta cu o rezidență la Citizen Artist Incubator, IIASA, Laxenberg, Austria (septembrie 2016), și o rezidență la Drama League New York (octombrie 2016).
Carmen Lidia Vidu (n. 1980, Arad) a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Film, din București, în 2003. Ea regizează piese, filme și evenimente culturale. A creat 12 spectacole pe cele mai mari scene din București: Teatrul Național, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara, dar și în teatre independente, precum Teatrul Act, Green Hours, Godot Cafe Teatru. Vidu a primit Premiul Gopo pentru film scurt, în 2015, pentru documentarul ”O scurtă istorie a Astra Film”. Este cea mai tânără artistă invitată vreodată să regizeze la Teatrul Național din București. Astăzi, este cea mai cunoscută regizoare multimedia din România.
Cristina Modreanu (n.1974) este critic de teatru și curatoare de artele spectacolului. Doctor în teatru al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, ea este editoarea revistei de artele spectacolului Scena.ro. Modreanu este curatoarea Platformei Internaționale de Teatru București și a proiectului „Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist din România și Estul Europei”, care a inclus și cele două spectacole prezentate la HERE. Cristina Modreanu este Fulbright Alumna și a fost Visiting Scholar al New York University, Tisch School of the Arts, Departamentul Performance Studies 2011-2012. Urmare a unei laborioase cercetări asupra teatrului american, a publicat, în 2014, la Editura Humanitas, cartea Utopii performative. Artiști radicali ai scenei americane în secolul 21. www.cristinamodreanu.com
Link-uri utile:
Romanian Cultural Institute in New York: www.icrny.org
HERE Arts Center: www.here.org
Drama League New York: http://www.dramaleague.org