În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Consiliul Național al Elevilor (CNE) și UNICEF au organizat o dezbatere pe tema noii Strategii pentru Drepturile Copilului 2016 – 2021 a Consiliului Europei și a priorităților pentru copii.
“Mă bucur să constat că Strategia naţională pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului este în linie cu recent aprobata Strategie pentru Drepturile Copilului a Consiliului Europei inclusiv în ceea ce privește implicarea copiilor în deciziile care îi privesc. Participarea copiilor este obiectiv comun al celor două strategii, motiv pentru care nu pot decât să salut parteneriatul cu CNE și UNICEF, care ne poate ajuta să aflăm prioritățile adolescenților din România, de care vom ține cont în dezvoltarea politicilor publice pentru copii”, a declarat Gabriela Coman, Președintele ANPDCA.
În cadrul evenimentului, UNICEF în România a semnat un acord de parteneriat cu CNE ca scopul de a promova și a implica mai mult copiii și adolescenții în luarea deciziilor care îi privesc. Mii de copii au răspuns deja printr-un chestionar online care sunt prioritățile pentru ei.
„UNICEF salută prioritățile exprimate de către copii. Împreună cu Ministerele Muncii, Educației și cel al Sănătății, lucrăm cu autoritățile locale și județene din Bacău pentru a testa un pachet minim de servicii la nivel local și de a îmbunătăți sănătatea, educația și protecția tuturor copiilor. De asemenea, lucrăm pentru a îmbunătăți calitatea educației astfel încât fiecare copil și fiecare adolescent să se simtă binevenit și sprijinit. Suntem încrezători că România are voința politică, resursele și expertiza necesare pentru a deveni un campion la nivel european și mondial pentru copii și adolescenți”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.
Pentru aproximativ 7.000 de adolescenți din România educația incluzivă și de calitate, serviciile de sănătate prietenoase și protecția împotriva violenței reprezintă priorități. Copiii care au răspuns sunt 66% din mediul urban, 34% din mediul rural, 17% au vârste între 10 și 14 ani și 83% între 15 și 18 ani, 74% sunt fete, iar 26% băieți.
„Având ca punct de plecare expertiza UNICEF și ANPDCA în domeniul protecției sociale și a drepturilor copilului, și rolul esențial al Consiliului Național al Elevilor pentru reprezentarea intereselor și drepturilor elevilor din învățământul preuniversitar din România, precum și rolul său de organism consultativ pe lângă Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, consider că putem și avem șansa să reformăm și să inovăm rolul copilui și al elevului în societate”, crede Vlad Ștefan, Președintele CNE.
La eveniment au participat Gabriela Coman, Președintele ANPDCA, Oana Țoiu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale și Persoanelor Vârstnice, Andra Croitoru, Secretar de Stat Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), Mihai Tomescu, Președintele Autorității Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, Vlad Ștefan, Președintele CNE, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale cu atribuții în ceea ce privește protejarea drepturilor copilului, reprezentanți ai Federației Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil, Salvați Copiii, SOS Satele Copiilor, adolescenți și jurnaliști.