SISTEME SPECIFICE DE ASISTENȚĂ ÎN PSIHIATRIE DRG-UL – MODALITATE INADECVATĂ DE EVALUARE A ACTIVITĂȚII MEDICALE ÎN UNITĂȚILE SPITALICEȘTI DE PSIHIATRIE

București, 18 noiembrie 2016.

Susținerea psihiatriei bazate pe dovezi, elaborarea unor modalități adecvate de finanțare a activității medicale specifice din domeniul psihiatriei și crearea condițiilor, conforme cu legile în vigoare, necesare pentru aplicarea intervențiilor terapeutice adecvate nevoilor pacienților reprezintă principalele priorități declarate de Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie în cadrul conferinței de presă, cu tematica mai sus menționată, care a avut loc pe data de 18 noiembrie ca preambul la forumul Psihiatru.ro.

Psihiatria bazată pe dovezi reprezintă știința aplicării rezultatelor obținute din studiile de cercetare în conduita terapeutică medicală.

“Studiul clinic al medicamentului reprezintă un demers legitim și necesar desfășurat în beneficiul pacienților” declară Prof. univ. dr. Cătălina Tudose – președinte al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie.

Procesul de dezvoltare a unui medicament necesită aproximativ 10 ani și costă cca 1,3 de miliarde de dolari. El se desfășoară în etape riguroase, clar definite și strict reglementate internațional1 și național. Nu este posibilă includerea în studii clinice a unei substanțe care nu a fost suficient studiată sau a cărei studiere nu a respectat standardele internaționale (elaborate de FDA2 si EMA3) sau care a dovedit un efect nociv în studiile experimentale.

În România, ca în orice țară participantă la un studiu internațional multicentric trebuie obținute aprobarile necesare de la instituțiile naționale autorizate, respectiv ANMDM4 sau Comisiei Naționale de Etică.

De aceea considerăm necesară intensificarea diseminării de informații către publicul larg în scopul clarificării rigorilor legislative și a practicilor în domeniu. Specialiștii doresc să transmită încredere populației: studiile clinice nu sunt periculoase pentru oameni, iar în absența lor progresul terapiilor și al medicinii ar fi fost și ar fi imposibil.

Sistemul DRG5 reprezintă una din modalitățile de finanțare a spitalelor, extinsă ulterior la evaluarea activității medicale. Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie atrage atenția asupra faptului că alegerea acestui sistem și utilizarea lui este neadaptată în domeniul psihiatriei. Din cauza combinării celor două direcții de reglementare, care se referă la Diagnosticarea, investigarea și tratarea pacientului pe de o parte și la Administrarea spitalelor, indicatori și mai ales decontarea serviciilor prestate către pacient pe de altă parte, se generează situații în care nu sunt satisfacute nevoile de îngrijire medicală ale persoanelor suferinde de tulburări psihice.. De alfel legislația în vigoare, respectiv Normele de aplicare a Legii de Sănătate Mintală 487/2002  prevăd programe obligatorii de terapie ocupațională, educativă, recreativă etc. Intrate în vigoare de la 15 iunie a.c.– normele reglementează condițiile de îngrijire în structurile de psihiatrie pentru pacienți adulți și copii.

Cel mai grav lucru este faptul că persoanele cu grad înalt de recuperare nu pot beneficia de intervenții terapeutice eficiente care să urmărească integrarea profesională și socială.

În acest context, profesioniștii solicită sprijin guvernamental pentru susținere financiară care să permită crearea condițiilor în vederea aplicării acestor prevederi legale, respectiv normarea de personal, calificarea acestuia, amenajarea și/sau creearea spațiilor necesare pentru desfășurarea intervențiilor terapeutice menționate ca obligatorii începând cu această dată, respectiv psihoterapie individuală și de grup, consiliere și psihoeducație pentru pacienți și familiile lor, programe de terapie ocupațională.

Conferința de presă care a precedat forumul Psihiatru.ro, organizat de Versa Media în parteneriat cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie, a avut ca scop difuzarea informațiilor corecte cu privire la Psihiatria bazată pe dovezi, importanța dezvoltării de servicii specifice specialității psihiatrie care să asigure continuitatea îngrijirilor și evaluarea lor prin modalități adecvate, adaptate nevoilor particulare suferinzilor de tulburări psihice și, nu în ultimul rând, necesitatea creării a condițiilor pentru respectarea legilor deja în vigoare.

 

DESPRE ARPP

Asociatia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) este asociația profesională național a medicilor psihiatri din România.

A fost înființată în anul 1990 și are ca obiect dezvoltarea și perfecționarea tuturor activităților de bază din domeniul psihiatriei și sănătății mintale în România.Pentru atingerea acestui obiectiv ARPP coordonează prin mijloace științifice, specifice acestei specialități medicale, dezvoltarea activităților menite să amelioreze sănătatea mintală a populației, oferind consultanță instituțiilor oficiale, asociațiilor interesate, mass-mediei, desfășurând activități publicistice, editoriale, de cercetare științifică, organizând manifestări științifice, stabilind contacte interne și internaționale.

Pentru mai multe detalii, vă invităm pe http://e-psihiatrie.ro/