Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a scris un articol pentru publicaţia „The Washington Times”, în care a prezentat viziunea sa cu privire la problemele mondiale actuale, propunând şi soluţii pentru rezolvarea lor. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a menţionat că formarea unei noi ordini mondiale este însoţită de o instabilitate politică şi economică globală. „Există ameninţări ca terorismul, criza migranţilor, numeroase conflicte regionale, precum şi «războaiele informaţionale», care «sunt declanşate pentru a submina statele suverane»”, a precizat ministrul rus, în articol. De asemenea, şeful diplomaţiei ruse consideră că unele state recurg destul de des la «sancţiuni ilegale, unilaterale, comericale şi financiare», chiar dacă acestea sunt prerogative ale Consiliului de Securitate al ONU. În opinia sa, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, tocmai din cauza acestor ameninţări nu s-a reuşit să se învingă criza la nivel mondial şi să se revină la o creştere echilibrată a economiei mondiale. După cum a mai subliniat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se poate atinge progresul doar cu ajutorul unei cooperări, ţinându-se cont de interesele tuturor statelor, potrivit InoTV. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a avut o întrevedere cu secretarul de stat american, John Kerry, în capitala Republicii Peru, Lima, cu ocazia summitului APEC, care se desfăşoară în perioada 19-20 noiembrie./vdraguta/gpodea
(www.russian.rt.com – 19 noiembrie)