Liantul inevitabil între copilărie și maturitate vine în fiecare dintre noi, ca “o etapă de furtuni și stres”1. Adolescența este “vârsta celei de-a doua nașteri”2 , ce ne propulsează în lumea maturității, care de multe ori ne ia prin surprindere.
Cine ar putea defini cu adevărat adolescența? Poate că toți și poate că niciunul, fiecare definim adolescența așa cum o simțim și cum o trăim, ar fi o singură definiție și ar fi un infinit pentru fiecare.
Eu văd adolescența, acum, aici, trăind-o din plin și bucurându-mă de ea, ca pe încă o etapă cu specificul ei, frumoasă prin descoperirile și trăirile pe care mi le oferă, făcându-mă să cunosc lumea, limitată până acum, poate, doar la universul jocului. Ea e prima stare care îți trimite fluturași de oriunde, oricum, oricând, când nu te aștepți ca aceștia să te fure și să te ducă intr-o lume în care nu există o limită a posibilităților și în care simți că deții toate farmecele și vrăjile vieții. Adolescența aceasta e ca un “copil nahotarât” care ba vrea una, ba vrea alta și tot așa acesta ne rupe uneori de acea lume minunată a fluturașilor, forțându-ne să intrăm în portalul responsabilităților, formându-ne astfel, încetul cu încetul, pentru următoarea etapă, cea a maturității, cea a atribuților. Rolul ei este, așadar, să ne formeze, dar să ne și învețe să visăm și să simțim. E o perioadă a plânsului, a râsului, a iubirii, a urii, a bucuriei și a tristeții, e o perioadă în care le avem pe toate și nu avem nimic, în care ne înțelegem propriul ego și nu prea, în care suntem împotriva tuturor și toți sunt împotriva noastră. Acum simțim că dărâmăm ziduri prin ceea ce putem face noi, acum construim castele de nisip ce mai târziu se vor spulbera în apa învolburată a mării, pe care ne-o aduce maturitatea, acum visele noastre sunt tangibile, iar noi avem aripi ca să ajungem la ele, acum totul e posibil, prin simplul nostru zâmbet și prin simpla noastră poftă de viață, pentru că, în noi, acum, se ascunde o lume a misterelor, ce ne lasă să plutim dincolo de orice graniță.
Adolescența e contradicția ce se instalează în noi și care alungă inocența copilăriei cu ochi umili și înlăcrimați, ce înțelege că trebuie să cedeze locul acestei “infatuate” rebelă.
Adolescența înseamnă libertate, o libertate pe care nu vrem să ne-o știrbească nimeni, pentru că ni se cuvine, așa credem noi. Libertatea ne creează în adolescență aspirațiile pe care mai târziu fie le materializăm, fie le abandonăm ca pe o epavă intr-un port părăsit. Acum, libertatea e cerul nostru senin, pe care nu acceptăm să se creeze nici un nor și nicio constrângere. Adolescența este momentul când ne permitem să urmăm expresiile ”cu capul în nori” sau “trăiește clipa”. O definire lirică a adolescenței aș putea să o întocmesc prin prima strofă a poeziei “Exotic” de Ștefan Petică, ce mi se pare că simbolurile utilzate ar putea dezvălui cu succes însușirile esențiale ale acestei perioade: “Lumină, soare și senin/ Vestesc în viers fermecător/ Acele cânturi ce ne vin/ Din depărtatul arzător”.
Dorința cea mai înaltă de cunoaștere și de descoperire a ”pulberilor de fum” 3 se activează acum, în adolescență, deschizându-ne porți noi către orice dimensiune.
În cele din urmă, pot spune că adolescența este starea pe care o simți atunci când o trăiești și pe care o trăiești așa cum o simți.
STAN DENISA-CĂTĂLINA
- Stanley Hall(psiholog American)
- Jean- Jacques Rousseau
- T. Arghezi –“Cuvânt”
