Noi măsuri de stimulare a angajării şomerilor şi creării de noi locuri de muncă

De luna viitoare intră în vigoare noi măsuri de stimulare a angajării şomerilor şi creării de noi locuri de muncă – aminteşte Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Reporter: Mihaela Dragomir – Cei care se mută în alt oraş cu serviciul vor încasa o primă de instalare acordată în două tranşe, care poate să depăşească 15 mii de lei. Şi cei care fac naveta la mai mult de 15 km de casă vor primi bani pentru transport: 0,5 lei pentru fiecare km parcurs zilnic, în limita a 55 de lei pe zi. În plus, şomerii de lungă durată care se angajează vor primi o primă de activare de 500 de lei, iar suma nu va fi impozitată. Şi firmele vor primi câte 900 de lei lunar, timp de un an, de la stat, dacă angajează pe o perioadă nedeterminată absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ indiferent de nivel, şomeri de peste 45 de ani, persoane cu dizabilităţi sau părinţi susţinători ai familiilor monoparentale. Companiile vor primi tot 900 de lei lunar dacă vor angaja şomeri care vor să se pensioneze anticipat peste 5 ani. Toate aceste prevederi sunt cuprinse într-un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică până pe 23 noiembrie, pe site-ul Ministerului Muncii./dursache/menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie)