Peste 90.000 de persoane au vizitat până în prezent Târgul Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România

La Centrul Expoziţional Romexpo, cea de-a patra zi a Târgului Internaţional Gaudeamus organizat de Radio România a atras foarte mulţi vizitatori. Peste 90.000 de persoane au ales să-i treacă pragul din prima zi şi până acum. Târgul s-a dovedit propice şi pentru discuţii despre laureaţii premiului Nobel, precum în secvenţa aleasă de Mihaela Helmis, de la momentul lansării unui volum despre artistul Bob Dylan, în traducerea lui Marius Chivu.

Marius Chivu: Nu e doar o poveste personală, e o poveste a unei Americi care se transformă şi pe care el o vede transformând, o intuieşte şi o cântă în versurile sale. Aşa că sunt poveşti extraordinare. Unele au foarte mult umor, altele sunt suprarealiste. Acum când te gândeşti că aceşti oameni, celebri la vremea aceea erau nişte necunoscuţi şi totuşi credeau foarte mult în steaua lor, probabil totuşi că nici măcar Bob Dylan nu şi-a imaginat că va ajunge atât de departe cu arta sa încât să fie recunoscut de Comitetul Nobel.

Realizator: Mâine vom afla care a fost cea mai râvnită carte a Târgului Gaudeamus şi cine sunt laureaţii săi. De la ora 10:00 şi până la ultimul vizitator sunt programate de asemenea peste 100 de lansări de carte./rpatulea/ilapadat

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 noiembrie