Kievul a anunţat preţul biletelor pentru Eurovision 2017, şeful Direcţiei de Turism din cadrul Administraţiei Locale de Stat Kiev, Anton Taranenko, menţionând că pentru cele nouă spectacole – şase repetiţii generale, două semifinale şi finală – preţul unui bilet porneşte de la 20-30 de euro şi ajunge până la 100 de euro. Taranenko a subliniat, însă că deocamdată nu s-a stabilit data la care va începe vânzarea biletelor. Ediţia din 2017 a competiţiei internaţionale Eurovision va avea loc la Kiev, după ce concursul din 2016 a fost câştigat de cântăreaţa Jamala, ucraineană de etnie tătară din Crimeea. Aceasta a interpretat piesa ”1944”, care evocă deportarea tătarilor crimeeni de către regimul condus de Stalin. Textul în engleză al piesei este scris de Jamala, fiind inspirat din amintirile străbunicii sale, deportată din Crimeea cu cei cinci copii ai săi, alături de alți circa 240.000 de etnici tătari./sdan/ilapadat
www.unian.net – 22 noiembrie