Lavrov şi Kerry au discutat căile de soluţionare a conflictului sirian

Căile de soluţionare a conflictului din Siria au fost discutate, marţi, prin telefon, de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat al SUA, John Kerry. După cum au anunţat surse din cadrul MAE rus, convorbirea telefonică a avut loc la iniţiativa părţii americane. „A fost continuată discuţia privind căile de soluţionare a conflictului sirian, inclusiv necesitatea îndeplinirii cerinţei Consiliului de Securitate al ONU de începere a negocierilor intersiriene fără condiţii prealabile, precum şi normalizarea situaţiei din zona estică a oraşului Alep, unde s-au concentrat formaţiunile armate ilegale” – au subliniat sursele citate. Au fost discutate, de asemenea, o serie de teme internaţionale actuale, inclusiv situaţiile din Yemen, Ucraina şi Orientul Mijlociu, au precizat sursele MAE rus./ssirbu/gioan

www.tass.ru – 22 noiembrie