Motto: „Jack London a fost acela care, mai mult decât toţi ceilalţi scriitori din vremea sa, a spart gheaţa ce congela literele americane şi a creat o legătură plină de semnificaţii între viaţă şi literatură” – Philip S. Foner, istoric şi profesor american
Marţi, 22 noiembrie, se împlinesc 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a căutătorului de aur, jurnalistului, călătorului, aventurierului, dar mai presus de toate romancierului şi nuvelistului american Jack London, deosebit de apreciat pentru romane precum „Colț Alb”, „Chemarea străbunilor” sau „Lupul de mare”. Jack London a surprins în scrierile sale existenţa crudă, revolta şi aventura, în care personaje înzestrate, uneori, cu trăsături ieşite din comun, sunt surprinse în lupta lor pentru supravieţuire. Nu în ultimul rând, el a fost unul din primii scriitori de ficţiune care au obţinut recunoaşterea mondială, dar şi un activist social remarcabil, care a avut drept scop îmbunătăţirea situaţiei muncitorilor.
Şi povestea lui Jack London mai are ceva cu totul aparte: strânsele legături între viaţa şi opera sa, fiindcă a trăit romanele pe care le-a scris şi a scris romanele pe care le-a trăit…
* * * * *
Povestea începe la 4 iunie 1875, atunci când publicaţia „Chronicle” din San Francisco relata despre cea de-a doua încercare de sinucidere a Florei Wellman, soţia nelegitimă a „profesorului” William Henry Chaney, cel care – printre altele – se ocupa cu astrologia. După ce supravieţuieşte în urma primei tentative de sinucidere, prin otrăvire cu laudanum, femeia se alege cu o rană superficială şi în urma celei de-a doua tentative, mai exact de pe urma glonţului pe care săraca fiinţă şi-l ţintise spre frunte. Cauza gesturilor disperate ? Flora Wellman refuzase să pună capăt vieţii copilului pe care-l purta în pântece, iar bărbatul ei, astrologul ambulant, o lăsase pe drumuri.
Astfel sarcina decurge până la termen şi se naşte Jack London, pe numele său real John Griffith Chaney, la 12 ianuarie 1876, la San Francisco, în California. Tatăl sau natural, (pseudo) astrologul, avocatul şi jurnalistul William Henry Chaney, a refuzat recunoaşterea paternităţii, el fiind adoptat de John London, tâmplar şi veteran al războiului civil, cu care mama sa, Flora Wellman, profesoară de muzică, s-a căsătorit în septembrie 1876.
Familia trăia în San Francisco Bay Area într-o sărăcie lucie, tatăl sau adoptiv fiind invalid, astfel că Jack a fost obligat să lucreze ca vânzător de ziare şi într-o fabrică de conserve – chiar şi 20 de ore pe zi – , pentru a se întreţine la şcoală şi pentru a acoperi, cu umerii lui fragezi o bună parte din nevoile materiale ale familiei. Închipuiţi-vă pentru o clipă ce poate însemna un astfel de program pentru un puşti de nici 10 ani: trezirea la ora trei dimineaţa, pentru a putea vinde ziare pe stradă, apoi şcoală, după ore ediţia de seară a ziarelor care trebuiau vândute. Mai mult, sâmbăta era ajutor de distribuitor de gheaţă, iar duminica „aşeza popicele pentru nişte olandezi beţi care se distrau într-un parc”.
Acesta a fost doar începutul necazurilor, căci, practic, el nu avut copilărie şi nici dragoste maternă – decât, poate, din partea doicii, negresa Jenny Prentiss, care a avut grijă de el ca o mamă…
Încă din copilărie era atras de lectură, fiind influenţat, în plan literar, de Robert Louis Stevenson, Rudyard Kipling, sau Joseph Conrad, iar în cel ideologic de Karl Marx, Charles Darwin, Herbert Spencer şi Friedrich Nietzsche. Este perioada în care adoptă pseudonimul Jack London.
La vârsta de 10 ani, London era deja un cititor fidel al romanelor și cărților de călătorie împrumutate cu regularitate de la Biblioteca Publică din Oakland, cunoscând, pe alocuri simptomele surmenajului intelectual.
În 1890 încheie cei opt ani de şcoală, angajându-se ca muncitor ambulant pe vas sau pe trenurile de marfă.
Trei ani mai târziu, la vârsta de 17 ani, mama sa îi atrage atenţia asupra unui anunț pentru un concurs de povestiri scurte din ziarul local „San Francisco Call”, astfel că Jack îşi prezintă povestea scrisă – „Taifun în largul coastelor Japoniei”, inspirată din călătoriile făcute pentru a vâna foci -, pentru care câștigă premiul întâi în valoare de de 25$, învingând competitori mult mai îndreptăţiţi de la colegiile din Berkeley și Stanford. Deşi acesta a fost momentul în care Jack considera că viaţa sa ar putea fi dedicată scrisului, au urmat câţiva ani în care creaţiile sale nu au avut parte de succesul aşteptat.
Lucrează ca ajutor de grădinar sau spălător de podele pentru a-şi putea plăti taxele de şcolarizare la Şcoala Secundară din Oakland, iar în anul 1894 este arestat sub acuzaţia de vagabondaj – la Niagara Falls, după o călătorie de la San Francisco la New York şi Niagara Falls, la Vancouver şi din nou la San Francisco. Această lungă călătorie a lui Jack de-a lungul şi de-a latul Americii are darul să-i îmbogăţească experienţa de viaţă atât prin discuţiile purtate cu diverşi muncitori, cât mai ales prin coşmarul trăit o dată cu arestarea, apoi prin ispăşirea celor treizeci de zile de închisoare.
Se îndrăgosteşte apoi, nebuneşte, de Mabel Applegarth, o fată dintr-o castă superioară – deci după canoanele moralei burgheze, inaccesibilă lui London -, dar singura femeie pe care avea să o iubească întreaga lui viaţă şi după al cărei chip a realizat portretul lui Ruth Morse din romanul „Martin Eden”, considerat cea mai izbutită figură feminină din întrega sa creaţie.
În anul 1895, fără o pregătire prealabilă deosebită, este admis la Universitatea din Berkeley. Renunţă, însă, după doar un semestru la studiile universitare pentru a merge în nordul Canadei, către regiunea Klondike, unde a participat la „goana după aur”, din dorinţa aparentă de a acumula o oarecare avere, dar aventura avea să constituie doar o importantă sursă de inspiraţie pentru viitoarele sale scrieri.
Şi fiindcă era nevoit, totuşi, să publice, pentru a-și câștiga existența, revine în California, unde îşi stabileşte un obicei de a scrie cel puțin o mie de cuvinte pe zi.
În anul 1899 publică primele sale nuvele, în publicațiile „Atlantic Monthly” şi „Overland Monthly”.
În anul 1900 îi este publicat primul roman – „The Son Of The Wolf”/”Pui de lup” şi tot în acel an se căsătoreşte cu Elisabeth Maddern, cu care a avut două fiice – Joan și Bess, însă cei doi se despart în anul 1904.
În anul 1901, Jack London candidează, din partea Partidului Socialist, pentru primăria orașului Oakland şi tot în acst an îi apare volumul de povestiri “Zeul părinţilor săi”.
Un an mai târziu petrece câteva luni la Londra, unde este interesat de condițiile de viață din cartierele clasei muncitoare.
Anul 1903 îi aduce celebritatea, fiindu-i publicate romanele „Chemarea străbunilor” şi „The People Of The Abyss” – lucrare bazată pe experienţele acumulate în vizita la Londra, care prezenta viaţa celor săraci, şi care i-a adus un succes important în Statele Unite, dar şi critici aspre la Londra. Autorul se deghizează în vagabond american care coboară în cartierul sărăcimii londoneze şi începe explorarea “imensei spelunci”, dând naştere unei apologii a mizeriei umane, descrisă sub cele mai hidoase aspecte ale ei. Neîndoielnic că reacţiile negative venite din capitala Angliei erau perfect îndreptăţite.
După ce, în anul 1904, publică colecția de nuvele „The Sea-Wolf”, au urmat o serie de călătorii în Japonia şi Coreea, în calitate de corespondent de război al trustului Hearst, el fiind arestat de autorităţile japoneze la Shimonoseki, dar eliberat la intervenţia ambasadorului american Lloyd Griscom, apoi în drumul spre Coreea este arestat din nou de japonezi pentru că ar fi stat prea aproape de graniţa cu Manciuria, fără permisiune oficială. După ce a fost eliberat şi trimis la Seul, primeşte permisiunea armatei japoneze de a relata de la faţa locului despre Bătălia de la Yalu.
Deși cariera sa de corespondent a durat numai 5 luni şi este mai puţin cunoscută, Jack London a fost creditat cu cele mai multe și mai bune reportaje despre războiul ruso-japonez (1904-1905), mai multe decât oricare dintre corespondenții trimiși la fața locului.
În anul 1905 se căsătoreşte cu Charmian Kittredge, cea care avea să îi fie alături pentru tot restul vieţii, iar în anul 1906 publică o altă colecţie de nuvele – „The Road”, apoi „The War Of The Classes”, o colecție de lucrări ideologice având ca temă socialismul, dar şi romanul de un succes extraordinar, „Colț Alb”.
Povestea, apărută pentru prima oară în „The Outing Magazine”, redă singurătatea unui pui de lup, care a fost obligat să înveţe singur echilibrarea balanţei între bine şi rău, fiind o pledoarie pentru ceea ce înseamnă fidelitatea, iubirea pentru om, recunoştinţă, teamă, credinţă şi supunere, şi despre pendularea dramatică între chemarea sălbăticiei şi binefacerile civilizaţiei.
În anul 1908 îi apare romanul cu surprinzătoare previziuni sociale şi politice “Călcâiul de fier”, după care a urmat romanul cu numeroase elemente autobiografice „Martin Eden”, publicat în anul 1909.
1910-1912 este perioada cu o intensă activitate literară pentru Jack London, autorul publicând romanul „Burning Daylight” – apărut în 1910, cartea de călătorie „The Cruise of the Snark” – publicată în 1911, volumul de nuvele ”Chip pierdut”, culegerea de eseuri politice “Revoluţia”, culegerile de povestiri “Când zeul râde”, “Povestiri din mările sudului”, “În goana dupa aur”, romanele “Aur şi iubire”, “Aventura” etc.
În ultimii 16 ani de viaţă, Jack London a publicat peste 50 de volume, succesul literar asigurându-i un trai relativ prosper dar şi accesul în înalta societate americană.
În anul 1910, a cumpărat un teren la Glen Ellen, în ținutul Sonoma, unde a construit o fermă, în care a investit aproape toată agoniseala, însă trei ani mai târziu toată investiţia avea să fie mistuită de un incendiu. Era perioada în care tocmai îi era publicat unul din marile sale romane – “Rătăcitor printre stele”, dar care i-a adus romancierului retragerea din Partidul Socialist – în 1915 -, şi primele probleme de sănătate, care s-au suprapus peste datoriile acumulate, teama pierderii talentului scrisului şi consumul de alcool.
Deşi aflat în declin şi dezamăgit de viaţă, London publică culegerea “Puterea celor puternici” şi “Dezamăgiţii de pe Elsinor”, romanele “Ciuma stacojie” şi ”Plantatorul de ghindă” – în 1916.
Jack London a murit la ferma lui din Glen Ellen, California, la 22 noiembrie 1916, rămăşiţele sale pământeşti fiind arse pe o movilă din apropierea proprietaţii unde se consumase tragedia. Sfârşitul său a fost determinat, oficial, de probleme gastrice, însă au existat nenumărate voci care au pus finalul său, la doar 40 de ani, pe seama supraconsumului de morfină, după o criză de rinichi, sau a faptului că suferea de o boală depresivă – tulburare bipolară – şi că s-ar fi sinucis, ori că suferea de infecţie tropicală.
Trebie spus şi că Jack London a fost unul ditre primii scriitori americani care a colaborat într-un fel cu industria cinematografică americană, nuvela sa „Lupul de Mare” (The Sea-Wolf) fiind prima lucrare lungă care a fost transpusă în întregime în filmul de mare succes, de aventură și dramă profundă, cu același nume, apărut în scenariul lui Jack London și Robert Rossen în anul 1941, cu renumitul actor Edward G. Robinson jucând în rolul principal.
Jack London nu a fost un scriitor oarecare, ci un adevărat intelectual interesat de cvasitotalitatea problematicii lumii contemporane, cu interese aparte şi pentru materii precum parapsihologie, criminalistică, filosofie sau genetică, mărturie stând referirile sale la unele personalităţi din aceste domenii, cunoscute în epocă, precum criminologul italian Cesare Lombroso, filosofii Henri Bergson şi Auguste Compte, parapsihologul francez Albert de Rochas d’Aiglun, fondatorul geneticii, Gregor Mendel ori ideologul Filippo Tommaso Marinetti.
Alţii consideră că London n-a fost deloc atras de subtilităţile psihologice şi nici n-a fost un imaginativ, tocmai fiindcă în compunerea personajelor feminine el a redat realitatea. Cert este că el trebuie apreciat drept creatorul primului tip de femeie americană modernă – îndrăzneaţă şi independentă -, şi autorul primelor nuvele moderne americane, dar şi cel care a reîmprospătat întrucâtva universul literar american.
Viaţa lui Jack London este atât de încărcată de umilinţe, luptă, neprevăzut şi inconsecvenţe, încât ea însăşi pare a fi un amplu roman scris de unul dintre cei mai iscusiţi condeieri al tuturor timpurilor – destinul…
Răzvan Moceanu
