Scriitori-jurnalişti ai SRR şi-au lansat cărţile la Gaudeamus

scriitori_srr_3
Ioana Brusten

La Târgul de Carte Gaudeamus – Radio România a avut loc lansarea a trei volume scrise de jurnalişti ai Societăţii Române de Radiodifuziune.

Alexandru Mogoşeanu, managerul Radio Oltenia, şi-a câştigat deja faima prin postarea pe Facebook a unor schiţe plină de umor. Cartea sa P.I.L.A. (Partidul Intelectualilor Liber Angajaţi) este o culegere a celor mai reuşite texte de acest gen. Mogoşeanu este un moralist, care foloseşte ca mijloc umorul. Poantele sale sunt irezistibile pentru că, după enunţurile raţionale, urmează imediat schimbarea contextului în care acelaşi enunţuri devin comice: „Târgul (Gaudeamus n.n.) tot târg e, așa că Maria s-a dus să caute haine, Mircea baterie la mobil și ciorapi cu adeziv, mărimea lui (mă rog, e iarnă… sper), iar mama un animal de companie, pentru că cică s-a săturat de noi.“

scriitori_srr_2
Liliana Hinoveanu

Cartea a fost prezentată de Daniel Sîrbu, managerul Radio Constanţa.

“Labirint indus“ este titlul cărţii Lilianei Hinoveanu şi conţine poezii foarte profunde şi de o rară sensibilitate. Cartea a fost prezentată de Ioana Cristina Lădaru şi Clara Mărgineanu.

Un roman incitant este “Miercuri la Marriott“, scris de Ioana Bruşten. Cartea conţine povestea a patru prietene care descoperă forţa vindecătoare a prieteniei. Cartea a fost prezentată de criticul literar Ioan Bogdan Lefter.

Autor: Ervin Székely


Audio: Ioana Brusten

Audio: Liliana Hinoveanu

Audio: Alexandru Mogoşeanu