Înfrângerile din zona Oltului silesc Grupul Jiu al armatei noastre să se retragă • Detaşamentul Tăut este trimis la Târgu Jiu pentru a interveni în luptele de acolo, dar nu poate ajunge la timp, iar românii sunt înfrânṭi la 17 noiembrie şi oraşul cucerit • armata generalului-locotenent Viktor Kühne înaintează apoi spre Craiova şi Olt.
Dan Smântânescu (n. 1909) era unul dintre cei trei fii ai colonelului Smântânescu mobilizat în perioada războiului ca aghiotant al regelui Ferdinand. A fost trimis de tatăl său la Spitalul militar din Târgu Jiu, ca elev-cercetaş.
„Era o tragedie infernală! Asistând, copii [fiind], la acestă tragedie, ne-am neutralizat efectele. Consideram ca un fapt divers să vedem în faţa noastră un grav rănit sau unul care îşi dă duhul. Era un moment tragic care pe urmă mi-a revenit în minte, în vise nenumărate şi în torturi spirituale colosale…
Ne-am retras la Vaslui. Ne-am dus la Vaslui mai întâi şi ne-am mobilizat într-o unitate de cercetaşi evacuaţi, unde erau vreo 120 de copii. Acolo [erau] nişte gropi improvizate acoperite cu foi de cort, cu apă din pricină că ploua – era prin noiembrie 1916 -, o vreme infernală, ploua zi şi noapte şi datorită acestui fapt majoritatea copiilor s-au îmbolnăvit de tifos. Şi mureu în fiecare zi câte cinci-şase copii care erau duşi la groapa cu var.
Într-o zi am căzut şi eu sub povara acestei năpraznice boli. M-au aruncat – crezând că am murit -, m-au aruncat şi pe mine într-o căruţă. Şi fatalitatea a făcut că pe drumul spre groapa cu var o roată a căruţei să se rupă într-un hârtop şi ne-a revărsat pe cei cinci-şase muribunzi într-o baltă rece de apă, era rece ca gheaţa. Contactul ăsta cu apa rece a făcut ca toţi păduchii de pe noi să se ducă şi să ne reînviorăm. Cei trei copii care nu erau încă morţi şi-au revenit. Ne-a readus în lagăr, iar după două zile supravieţuitorii – vreo 35-40 de copii – am fost îmbarcaţi şi încuiaţi într-un vagon de marfă, un vagon mic ca o cutie şi încuiaţi ermetic şi trimeşi la o destinaţie necunoscută. După trei zile uşile vagonului s-au deschis într-o gară, au căzut câteva cadavre de copii, iar cei care au supravieţuit, printre care eram şi noi – eu şi fraţii mei – am aflat că ne aflăm în localitatea Kerson, pe malul Mării de Azov, în Rusia. Ca atare, am fost primiţi foarte bine de către echipele de prim-ajutor din gară şi repartizati la un spital şi supuşi la o îngrijire cu totul deosebită: curăţaţi, spălaţi, hrăniţi temeinic.”
[Arhiva de istorie orală, interviu de Octavian Silivestru, 1996; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naṭional]
