Un nou traseu a fost omologat în Munții Zărandului, în judeţul Arad. Este vorba de traseul Valea Cladovei – Valea Cersca – Creasta Principală. Acesta este marcat cu triunghi galben, are o lungime de aproximativ 3,4 kilometri, iar timpul estimat de parcurgere este de o oră și jumătate. Diferența de nivel este de aproximativ 180 de metri coborâre, gradul de dificultate fiind unul mic, adică necesită o pregătire fizică moderată. Traseul poate fi parcurs atât de turiști, cât și de cicliștii montani. Pentru a-l parcurge în siguranță, aceştia au nevoie de echipament de drumeţie de complexitate medie: încălțăminte sport, bocanci sau ghete cu talpă aderentă, pelerină de ploaie, rucsac, telefon mobil, rezerve de hrană și apă./vdraguta
(RADIO TIMIŞOARA – 24 noiembrie)