Înfrângerile de pe toate fronturile îi fac pe români să se deprindă treptat cu ideea ocupaṭiei duşmane • autorităṭile iau măsuri: trimit în Moldova părṭile sedentare ale regimentelor şi contingentelor neinstruite; încep evacuarea Tezaurului statului, al Casei de Depuneri, al băncilor; mută arhivele instituṭiilor şi colecṭiile importante ale muzeelor • autorităṭile nu mai lucrează, funcṭionarii fug şi ei spre Moldova • populaṭia devine speriată şi iritată • după 25 noiembrie vin veşti cutremurătoare: Câmpulung, Curtea de Argeş, Piteşti, Slatina, Alexandria se află în mâinile duşmanilor.
Subofiṭerul Gheorghe Popescu (n. 1890), recrutat la sfârşitul lui noiembrie 1916, s-a aflat permanent alături de locotenent-colonelul Constantinescu la Regimentul 3 de călăraşi, ocupându-se de lucrările de secretariat. La 28 noiembrie se afla la Blejoi încartiruit în casele deputatului Costescu-Comănescu, refugiat deja la Iaşi. Gheorghe Popescu se căsătorise cu un an în urmă şi locuia împreună cu soṭia şi restul familiei la Bolintin unde aveau o prăvălie.
„Miercuri, 16 Noembrie [29 noiembrie, calendarul nou]
Ne sculăm la 7 ½ dimineaṭa, bem cafea şi la 9 ½ plecăm la Ploieşti în interes de serviciu. Timpul e noros şi rece, cu ceaṭă. Şeful face cumpărături pentru popota care se înfiinṭează de mâine, cu preṭ convenabil, unde vom lua masa în comun. Dejunăm la „Bolta Rece„ Dl. Colonel, Dl. Sublocotenent Schmettau [Valeriu Schmetau, administrator-sublocotenent], Şeful, Mircea Danielescu şi eu. […]
Joui, 17 Noembrie [30 noiembrie]
Ziua a trecut fără să se fi petrecut ceva deosebit, toṭi stând în case, afară numai de Ştefănescu şi Danielescu care a fost la Ploieştiori (5 km de aici) de au rechiziṭionat căruṭe şi cai pentru trebuinṭele ragimentului. Seara la ora 9, înainte de a ne scula de la masă, se anunṭă un aeroplan duşman care însă n-a mai venit, dar ne-a făcut să stingem lumina (lumânările). Ne culcăm la ora 10, după ce mai întâi discutăm evenimentele la ordinea zilei.
Vineri, 18 Noembrie [1 decembrie]
De dimineaṭă lucrăm nişte hârtii prin care cerem relaṭiuni de la Divizie asupra ce trebue să facem, le pun la plicuri pentru a fi expediate. Auzim fel de fel de svonuri alarmante, totuşi sperăm să nu fie aşa. Un dor nebun începe să mă cuprindă de cei de acasă, cu toate că nu sunt decât opt zile de când am plecat… Mă gândesc la scumpa mea [soṭie] Florica ce va fi făcând şi sufletu-mi este foarte îndurerat.
Pe la 4 am plecat cu brecul la Ploeşti pentru a expedia corespondenṭa. Timpul e frumos, dar vântul suflă cam aspru. La 5 ½ ne reîntoarcem. După masă şeful mă întreabă de Registrele: Ordine de Zi de Administraṭie şi de Comandament, dar care se uitase la Bucureşti. Fiindcă trebuia neapărat, şeful decide să plec să le iau, deşi dacă se ştia mai demult i-ar fi spus lui Danielescu să le ia, care plecase de dimineaṭă la Bucureşti, cu trei căruṭe, pentru a mai lua din efectele ce rămăseseră. Nu pot să descriu bucuria şi fericirea mea auzind deciziunea lui Şeful, bunului meu şef, graṭie căruia pot să mai revăd pe toṭi cei scumpi şi dragi mie, îndeosebi pe iubita mea Florica. Sunt nespus de vesel gândindu-mă că mâine voi fi acasă în mijlocul iarăşi alor mei. Totuşi sufletul mi-e nespus de trist şi îndurerat, căci astăzi am citit că inamicul „înaintează foarte repede spre Bucureşti„… Ce vor fi făcând oare ai mei acasă, Tata, Mama, Florica, Fănică, Aneta, Victoria? Sta-vor pe loc sau vor fi fugit? Oh! Ce timpuri nenorocite!”
[Carnet de note şi întâmplări din campania 1916 a subofiṭerului Popescu Gheorghe, Muzeul Militar Naṭional, Secṭia Documentare, Colecṭia Manuscrise; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Naṭional]
