Fostul şef de serviciu la Brigada Rutieră a Capitalei, comisarul Marius Maghiari, a fost trimis în judecată alături de alte 10 persoane, în dosarul în care este acuzat de părăsirea locului accidentului şi ştergerea urmelor acestuia. Potrivit procurorilor, în iunie anul trecut, Marius Maghiari ar fi lovit cu maşina o persoană, după care a fugit de la locul accidentului. În prealabil a luat victima şi a şters urmele impactului. A transportat rănitul la un spital şi a susţinut că a căzut accidental de la înălţime. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sectorului 1 al Capitalei, ne-a transmis reporterul RRA Diana Surdu./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie