Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că va demara la începutul săptămânii viitoare prima rundă de negocieri cu producătorii pentru tratarea pacienţilor bolnavi de hepatită cronică virală. Potrivit unui comunicat de presă, negocierile vizează tratarea fără interferon a 2.000 de pacienţi cu ciroză hepatică decompensată. În perioada următoare vor începe şi negocierile pentru extinderea tratamentului fără interferon la pacienţii cu hepatită C aflaţi în stadiile F3 şi F2 de fibroză hepatică. Până acum au beneficiat de tratament fără interferon aproximativ 5.800 de pacienţi. Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România solicită CNAS să comunice public calendarul de negocieri şi contractare pe această temă, după ce, la ultima rectificare bugetară, guvernul a alocat fonduri pentru încheierea noilor contracte din această arie terapeutică. Pacienţii sunt îngrijoraţi că fondurile s-ar putea pierde dacă nu se va semna contractul între Casa Naţională şi compania farmaceutică până la sfârşitul acestui an./ovidiu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 noiembrie