În aceste zile, ţările europene se confruntă cu două mari probleme: criza refugiaţilor şi mişcările sociale de amploare – toate ţinând pagina întâi a cotidianelor internaţionale.
Pentru a ţine sub control situaţia refugiaţilor, Bulgaria intenţionează să extrădeze migranţi afgani în ţara de origine, în următoarele zile – notează „Novinite”. Incidentele violente petrecute într-o tabără de refugiaţi din sudul ţării au determinat autorităţile bulgare să separe migranţii recalcitranţi şi să îi ducă în tabere închise, separate, de unde vor fi primii retrimişi în Afganistan, adaugă agenţia. La rândul ei, şi Grecia a propus Uniunii Europene o serie de măsuri, în efortul de a gestiona mai bine criza refugiaţilor. Întărirea serviciului de azil, accelerarea proceselor de relocare a refugiaţilor şi transferul direct al solicitanţilor de azil în structuri şi tabere din interiorul UE – sunt solicitările formulate de Atena, după cum notează „Kathimerini”. Ziarul elen relatează că tensiunile în regiune au crescut şi insulele greceşti se află într-o situaţie grea. Şi Italia se confruntă cu probleme. „La Stampa” consemnează tensiunile din Torino, unde fostul sat olimpic este ocupat de sute de refugiaţi. „Prefectul din Torino a cerut ajutorul forţelor armate ca să supravegheze 24 din 24 de ore tabăra unde au loc revolte declanşate de migranţi”, punctează ziarul italian.
Între timp, nemulţumită de poziţia Parlamentului European privind negocierile de aderare a Turciei la UE, Ankara ameninţă că va deschide graniţele, lăsând refugiaţii să invadeze statele europene – scrie „Hurryiet”. Ziarul turc reaminteşte că, în baza unui acord convenit în luna martie, Turcia a acceptat să îi reţină pe refugiaţii care încearcă să ajungă în Grecia şi în alte state europene, în schimbul unor bani de la Bruxelles şi a ridicării vizelor pentru turcii care vor să călătorească în Europa. Implementarea acordului a dus la reducerea numărului de migranţi care ajung în statele UE, dar capitolul privind ridicarea vizelor pentru turci nu a fost aplicat, din cauza legilor anti-terorism adoptate de Turcia, conchide „Hurryiet”. Ankara este un partener important al UE în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS), interceptând luptătorii străini care încearcă să ajungă în Siria sau Irak – scrie „Financial Times” şi continuă: „Unii analişti se întreabă dacă Turcia va da curs ultimatumului său privind deschiderea graniţelor, mai ales într-un moment în care autorităţile turce au impus restricţii de călătorie pentru un mare număr de cetăţeni”.
După negocieri intense, s-au împlinit speranţele Ucrainei şi s-a adeverit optimismul exprimat de politicienii europeni. „Este necesar să liberalizăm vizele pentru Ucraina până la sfârşitul anului”, pentru că „sunt inacceptabile alte amânări”, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, citat de ziarul ucrainean „Korespondent”. Ucraina a îndeplinit „perfect” standardele şi în următoarele săptămâni oficialii europeni vor trebui să stabilească modul în care va fi implementat programul privind eliminarea vizelor, scrie „EU Observer”.
Sfârşitul de săptămână este marcat de proteste sociale. În Italia transportul public a fost paralizat în capitală şi în alte oraşe, scrie „Il Post”. Tensiunea este şi mai mare cu cât, pe lângă greva feroviarilor şi a lucrătorilor din transportul public din Roma, au mai fost declanşate şi alte mici greve în sectorul privat al economiei. În plus, mai scrie ziarul, unele companii aeriene au anunţat că lucrătorii lor ar putea intra în grevă azi, iar unele zboruri ar putea fi anulate. „Întotdeauna salariaţii şi săracii sunt cei care plătesc costurile crizei economice” – scrie „Kahtimerini”, comentând greva lucrătorilor din sectorul public al Greciei. În Germania, compania aeriană Lufthansa a făcut o nouă ofertă piloţilor aflaţi în grevă, dar şi aceasta a fost refuzată – notează „USA Today” şi informează că pentru azi sunt anulate sute de zboruri, dar în general rutele germane şi europene rămân operabile. Este a 14-a grevă organizată de piloţii germani din aprilie 2014, reaminteşte „Der Spiegel” şi adaugă că pierderile înregistrate de Lufthansa într-o singură zi de grevă se ridică la zece milioane de euro.
Magda Baciu